Teatru la Zilele Râmnicului


”Pisica verde” de Elise Wilk va rula sâmbătă, 18 mai, ora 19.00 – Teatrul la ”Anton Pann” în Sala Studio, sub regia Cristi Juncu, în parteneriat cu UNATC.

“Ţi-ai imaginat vreodată o pisică verde? E o chestie cât se poate de frumoasă, crede-mă pe cuvânt. Nu ştiu cum să-ţi explic. Imaginează-ţi o pisică normală. Cu dungi sau simplă. Şi după aia gândeşte-te la aceeaşi pisică, numai că verde. Dacă-ţi imaginezi ceva suficient de puternic, după un timp chestia aia începe să existe”.

“Pisica verde” spune povestea a şase adolescenţi dintr-un oraş de provincie şi a unei seri de sâmbătă care le va schimba vieţile pentru totdeauna. Lumea lor înseamnă cartierul de blocuri din spatele combinatului, şcoala, primele iubiri şi clubul President, unde merg sâmbătă seara. Dar lumea lor mai înseamnă şi îngeri care beau vodkă, vrăji făcute la miezul nopţii, pisici verzi care apar în mijlocul intersecţiei şi pastile colorate pe care le înghiţi ca să uiţi. Este o lume din care părinţii lipsesc: fie sunt plecaţi la muncă în străinătate, fie n-au timp, fie copiii sunt nevoiţi să joace rolul părinţilor. Toţi adolescenţii din această poveste se refugiază în lumi paralele, care par mult mai frumoase şi mai suportabile decât cea în care trăiesc. “Pisica verde” spune o poveste de dragoste. Ca multe poveşti de dragoste din adolescenţă, e vorba despre o iubire neîmpărtăşită. “Pisica verde” spune o poveste despre o crimă. E o poveste pe care o ştim cu toţii: am citit-o în ziar sau am văzut-o la ştiri. În primul rând însă, piesa vorbeşte despre puterea imaginaţiei cea care ne salvează de lumea gri în care trăim.

De asemenea, ”O anecdotă provincială” de Alexander Vampilov, va rula duminică, 19 mai, ora 19.00 la Teatrul ”Anton Pann”, Sala Mare.  Coordonatori  sunt prof. univ. Mircea Gheorghiu şi asistent univ. Mircea Brătilă –  care face parte din parteneriatul UNATC. Autor al câtorva povestiri umoristice și a cinci piese de teatru, Alexander Vampilov nu a fost acceptat în timpul vieții din cauza spiritului critic pe care l-a folosit în scrierile sale la adresa realităților sovietice.

Totuși, piesele sale au reușit să schimbe părerea și să convingă cercurile teatrale din marile orașe rusești datorită capacității autorului de a percepe necazul oamenilor  și de a releva relațiile lor cotidiene, situațiile comice și absurde și dialogul viu.

”O anecdotă provincială” pornește de la o întâmplare inedită. Totul se petrece într-o camera de hotel de provincie. O tânără venită să se angajeze pe șantier se cazează la hotel pentru o singură noapte, care se anunță a fi una “furtunoasă”. Din dorința de a-și ajuta vecinul, izbucnește o întreagă suită de incidente.

Tânăra binevoitoare, vecinul pasionat de fotbal  și administratorul ”model”, care ține la regulamentul de ordine interioară, sunt un trio rusesc ce aprinde conflictul. Lor li se alătură nevasta geloasă, amantul “inteligent” și tovarășul doctor-complice, care pun paie pe foc. O întâmplare plină de accidente, minciuni și suspiciuni, în care personajele sunt victime ale unui destin de un profund dramatism, dar pe care studenții reușesc să o transforme într-un spectacol plin de umor. (C. Teatru la Zilele Râmnicului

”Pisica verde” de Elise Wilk va rula sâmbătă, 18 mai, ora 19.00 – Teatrul la ”Anton Pann” în Sala Studio, sub regia Cristi Juncu, în parteneriat cu UNATC.

“Ţi-ai imaginat vreodată o pisică verde? E o chestie cât se poate de frumoasă, crede-mă pe cuvânt. Nu ştiu cum să-ţi explic. Imaginează-ţi o pisică normală. Cu dungi sau simplă. Şi după aia gândeşte-te la aceeaşi pisică, numai că verde. Dacă-ţi imaginezi ceva suficient de puternic, după un timp chestia aia începe să existe”.

“Pisica verde” spune povestea a şase adolescenţi dintr-un oraş de provincie şi a unei seri de sâmbătă care le va schimba vieţile pentru totdeauna. Lumea lor înseamnă cartierul de blocuri din spatele combinatului, şcoala, primele iubiri şi clubul President, unde merg sâmbătă seara. Dar lumea lor mai înseamnă şi îngeri care beau vodkă, vrăji făcute la miezul nopţii, pisici verzi care apar în mijlocul intersecţiei şi pastile colorate pe care le înghiţi ca să uiţi. Este o lume din care părinţii lipsesc: fie sunt plecaţi la muncă în străinătate, fie n-au timp, fie copiii sunt nevoiţi să joace rolul părinţilor. Toţi adolescenţii din această poveste se refugiază în lumi paralele, care par mult mai frumoase şi mai suportabile decât cea în care trăiesc. “Pisica verde” spune o poveste de dragoste. Ca multe poveşti de dragoste din adolescenţă, e vorba despre o iubire neîmpărtăşită. “Pisica verde” spune o poveste despre o crimă. E o poveste pe care o ştim cu toţii: am citit-o în ziar sau am văzut-o la ştiri. În primul rând însă, piesa vorbeşte despre puterea imaginaţiei cea care ne salvează de lumea gri în care trăim.

De asemenea, ”O anecdotă provincială” de Alexander Vampilov, va rula duminică, 19 mai, ora 19.00 la Teatrul ”Anton Pann”, Sala Mare.  Coordonatori  sunt prof. univ. Mircea Gheorghiu şi asistent univ. Mircea Brătilă –  care face parte din parteneriatul UNATC. Autor al câtorva povestiri umoristice și a cinci piese de teatru, Alexander Vampilov nu a fost acceptat în timpul vieții din cauza spiritului critic pe care l-a folosit în scrierile sale la adresa realităților sovietice.

Totuși, piesele sale au reușit să schimbe părerea și să convingă cercurile teatrale din marile orașe rusești datorită capacității autorului de a percepe necazul oamenilor  și de a releva relațiile lor cotidiene, situațiile comice și absurde și dialogul viu.

”O anecdotă provincială” pornește de la o întâmplare inedită. Totul se petrece într-o camera de hotel de provincie. O tânără venită să se angajeze pe șantier se cazează la hotel pentru o singură noapte, care se anunță a fi una “furtunoasă”. Din dorința de a-și ajuta vecinul, izbucnește o întreagă suită de incidente.

Tânăra binevoitoare, vecinul pasionat de fotbal  și administratorul ”model”, care ține la regulamentul de ordine interioară, sunt un trio rusesc ce aprinde conflictul. Lor li se alătură nevasta geloasă, amantul “inteligent” și tovarășul doctor-complice, care pun paie pe foc. O întâmplare plină de accidente, minciuni și suspiciuni, în care personajele sunt victime ale unui destin de un profund dramatism, dar pe care studenții reușesc să o transforme într-un spectacol plin de umor.