Tânărul mort în tragedia din Ionești ar fi lucrat „la negru”


• sunt suspiciuni că și ceilalți doi colegi n-ar avea contracte de muncă • 10 ore a durat scoaterea de sub malul de nisip a muncitorului
Marți dimineața, în jurul orei 8.30, s-a întâmplat tragedia ce a marcat începtul acestei săptămâni: un tânăr muncitor care săpa la o fântână din Ionești a fost prins sub un mal de nisip. Abia la ora 18.00, s-a reușit scoaterea sa și declararea de către medicul de la fața locului a decesului.
Tânărul de 21 de ani, alături de alți colegi de la o firmă, veniseră la Ionești pentru a săpa o fântână în curtea unui localnic. Inițial, s-au săpat 4-5 metri, apoi s-a dat de nisip și-apoi de piatră. Tânărul a coborât cu un târnăcop pentru a sparge piatra, dar cum a lovit-o peste el s-au prăbușit tone de nisip. Imediat au intervenit autoritățile locale cu un buldoexcavator. Degeaba. La sosirea pompierilor, cu trei autospeciale, un echipaj SMURD și o mașină de descarcerare s-a început munca de foc. Abia în jurul orei 16.00, se reușise scoaterea la suprafață a capului și a unui braț, iar la ora 18.00, când a fost scos de tot s-a constatat și decesul.
Inspectorii muncii se vor sesiza în acest caz, mai ales că sunt suspiciuni că tânărul n-ar fi avut contract de muncă încheiat în formă scrisă. Mai mult, sunt zvonuri că și ceilalți muncitori ar fi lucrat „la negru”.