Tânăr din Voicești, cercetat pentru furtul unui cal și unei căruțe


Polițiștii Secției 3 Rurală Sutești și cei ai Postului Voicești au depistat, pe raza comunei Voicești, un tânăr de 21 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt, din curtea unei locuințe de pe raza comunei Crețeni. Astfel, la data de 13 februarie, oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că, din curtea unei locuințe situată pe raza comunei Crețeni, ar fi fost sustras un atelaj hipo cu tot cu cabalină și un plug, valoarea prejudiciului fiind de peste 5.000 lei.
Din verificările și cercetările efectuate, polițiștii au reușit să identifice, într-un timp scurt, un tânăr de 21 de ani, din comuna Voicești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate. Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea