Tadici a definitivat lotul pentru „dubla” cu Slovacia


• patru handbaliste de la Oltchim au fost convocate la naţională
 

Chiar dacă au fost eliminate din primul tur al Cupei României, pentru patru dintre handbalistele Oltchimului vacanţa nu a sosit încă. Paula Ungureanu (portar), Iulia Curea (extremă stânga), Adriana Nechita (extremă dreapta) şi Aurelia Brădeanu (coordonator de joc) au rămas la Oradea, ele fiind convocate mâine, în aceeaşi sală în care au pierdut în faţa Coronei, la reunirea lotului echipei naţionale. Acţiunea pentru care selecţionerul a convocat surprinzător de puţine jucătoare de la Oltchim (doar patru, cel mai redus număr din ultimii ani) este însă una foarte importantă, anume dubla manşă cu Slovacia din „barajul” pentru calificarea la Campionatul Mondial din decembrie 2013. Tricolorele pornesc ca favorite în faţa reprezentativei unei ţări cu puţină tradiţie în acest sport, care însă a progresat destul de mult în ultimii ani. Primul meci dintre cele două selecţionate va avea loc pe 1 iunie, în Slovacia. Returul, partida în care se va stabili numele uneia dintre cele 24 de naţionale care vor lua parte la CM, va avea loc pe 8 iunie, de asemenea la Oradea.

Câştigătoarea dublei manşe se va califica la turneul final al Campionatului Mondial, organizat în Serbia, în perioada 7-22 decembrie 2013. Până în acest moment, mai multe naţionale şi-au asigurat „biletele” de prezenţă: Serbia (ţară organizatoare), Norvegia (campioană mondială en-titre), Muntenegru (campioană europeană en-titre), Ungaria (medaliată cu bronz la ultimul CE), Algeria, Angola, Congo, Tunisia (Africa), Coreea de Sud, China, Japonia (Asia) şi Australia.
 

Tadici: „Adversara nu este de neglijat”
 

Selecţionerul României, Gheorghe Tadici, a declarat, la începutul acestei săptămâni, că îşi doreşte cel mai mult ca handbalistele convocate la lotul naţional să fie sănătoase, să poată răspunde cerinţelor sale şi a avertizat că Slovacia nu este un adversar modest, aşa cum se poate crede. „Echipa noastră este formată din jucătoare cu experienţă, dar şi mai tinere. Avem nevoie de o pregătire densă şi sper ca fetele să fie sănătoase pentru a putea trece de Slovacia. Adversara nu este de neglijat, are în faţa noastră 16 zile în plus de pregătire, dar şi 11 meciuri amicale deja jucate, cu echipe puternice, de club sau naţionale”, a afirmat Tadici.
 

Lotul României pentru „barajul” cu Slovacia
 

Portari: Paula Ungureanu (Oltchim), Mirela Nichita (Dunărea Brăila), Denisa Dedu (Corona Braşov).

Extreme: Iulia Curea, Adriana Nechita (Oltchim), Nicoleta Dincă (Jolidon Cluj), Ana Maria Tănăsie (HC Zalău), Laura Chiper (Corona Braşov).

Pivoţi: Crina Pintea (HC Zalău), Raluca Agrigoroaie (HCM Roman), Manuela Manda (CSM Ploieşti).

Linia de 9 metri: Aurelia Brădeanu (Oltchim), Dana Băbeanu (SCM Craiova), Eliza Buceschi (HCM Baia Mare), Luciana Marin (HCM Roman), Adriana Ţăcălie (Corona Braşov), Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăilă), Gabriela Mihalschi (CSM Bucureşti), Roxana Varga (HC Zalău).