Taberele Brădișor, Căciulata și Cozia, promovate la București


În perioada 6-8 aprilie la București se va desfăşura Târ­gul Naţional de Tabere, eveni­ment organizat de Direcţia de Tabere şi Agrement din cadrul Ministerului Tineretului și Spor­tului. Cu prilejul evenimentului din Bucureşti, DJST Vâlcea va avea la dispoziţie un stand de prezentare pentru cele trei tabere din judeţ Brădișor, Căciu­lata și Cozia şi pentru Baza turistică din administrare. „Este o ocazie benefică de promovare a centrelor noastre de agrement. Ne bucurăm că avem ocazia acestei prezentări la nivel naţional, mai ales că am reuşit să facem investiţii majore în dotări şi modernizare. Pe lângă materialele de promovare pentru taberele noastre, vom profita de ocazie și vom prezenta la București și tradiții specifice județului nostru”, a declarat Bogdan Marinescu, directorul DJST Vâlcea.