Sute de cadouri pentru copii Bărbăteştiului


Naşterea Domnului a reprezentat, din nou, pentru micuţii din comuna edilului social-democrat Constantin Bănacu (foto) prilej de maximă bucurie. Astfel, la finele anului şcolar, în sala Căminului Cultural, Moş Crăciun a poposit chitit cu cadouri pentru 240 de copii care au primit câte o pungă cu dulciuri, sucuri şi portocale. Dar Moşul a avut grijă ca şi cei mai puţin tineri să se bucure de Crăciun, astfel că 13 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate de către Primărie cu o diplomă şi un plic cu suma de 350 de lei. Ansamblul local “Brâuleţul” a completat programul cu un spectacol de muzică populară şi colinde. În stilu-i deja caracteristic, edilul social-democrat a plusat şi s-a gândit şi circa 200 de persoane în vârstă, cu o situaţie economică mai precară, acestea primind câte un cozonac, o sticlă de ulei, una de suc, un kilogram de zahăr pentru a se putea bucura de Naşterea Domnului. Constantin Bănacu a ţinut să-şi îndrepte gândurile şi spre cel mai vârstnic locuitor al comunei, adică doamna Maria Neacşu. La împlinirea primei sute de ani, străbunica a fost felicitată personal de către primar printr-un cadou special plus suma de 500 lei.