Surprize pentru tătici de la elevii CNI Matei Basarab


. și de această dată, copiii de la clasele pregătitoare, coordonați de invățători, s-au organizat și au marcat un eveniment de suflet
“Ziua tatălui”, cea care anul acesta s-a sărbătorit oficial pe data de 12 mai, a fost marcată mai devreme, adică astăzi, și la CNI “Matei Basarab”, unitatea de invățământ condusă de director Alina Vețeleanu. Astfel, acțiuni dedicate Zilei tatălui, zi legiferată ca sărbătoare incă din 2010 (prima dată sărbătorită oficial pe 9 mai, apoi pe 12 mai), au avut loc la clasele pregătitoare D și F. Copiii, coordonați de invățătoare, au pregătit tot felul de surprize pentru tătici și bunici.
La clasa pregătitoare F, condusă de profesor invățământ primar, Maria Ungureanu (foto sus), evenimentul s-a intitulat “Super-tati”. Toți tăticii au fost invitați să urce in clasă, unde, la intrare, era amenajat un covor realizat din cunoscutul semn al lui Superman (decupat de elevi), dar și din baloane colorate. O fetiță a fost cea care a servit părinții cu brioșe decorate de către colegii de clasă. Copiii au intonat cântecelul “Pentru tati” și le-au oferit acestora diplome pentru cel mai bun tată, dar și câte un tablou in care au ilustrat tăticii sub semnul lui Superman.

Cu ajutorul invățătoarei, elevii au realizat și felicitări personalizate: pe fiecare felicitare era poza copilului, alături de tăticul lui, aflați in mâna unui supererou, alături de câteva rânduri de mulțumire pentru ființele paterne. In plus, o altă surpriză era cea a unui borcan cu dulce: bomboane cu diferite arome pentru tătici și, totodată, un alt borcănel cu mesaje de suflet pentru cei care ii cresc și ii educă pe micuți.

 

 

 

 

 

 

Activitățile de la clasa pregătitoare D, coordonată de profesor invățământ primar, Natalia Popescu (foto jos), s-au derulat având la bază zicala “Tatăl meu, eroul meu!” Din ciocolată, copiii au realizat un super erou asociat cu tatăl lor. La finalul activității, toți copiii au primit diplome pentru cel mai bun tătic.

Și de această dată, clasele pregătitoare s-au organizat și au derulat acțiuni interesante, atât pentru elevi, cât și pentru părinți.