Verdict drastic din partea selecționerului Tomas Ryde: „Sunt sub 20 la sută șanse să o avem pe Neagu la Mondiale”


Naţionala feminină de handbal a României s-a reunit la Cluj-Napoca pentru un stagiu de pregătire centralizată în vederea participării la Campionatul Mondial din Japonia din lunile noiembrie și decembrie. Marea absentă este Cristina Neagu, aflată în continuare în plină recuperare după ruptura de ligament încrucişat anterior suferită în meciul cu Ungaria de la Campionatul European de anul trecut. Iar veştile privind revenirea pe teren a cvadruplei deţinătoare a titlului de cea mai bună handbalistă din lume nu sunt deloc îmbucurătoare.
„Genunchiul e încă slăbit şi are dureri. A început uşor pregătirea, dar apar tot timpul dureri. A făcut câteva investigaţii suplimentare în Austria, însă nu e uşor de aflat cauza durerilor. Săptămâna trecută s-a simţit mai bine, dar trebuie să o luăm treptat şi cu grijă. Când eram la club, la CSM, se aştepta se revină să joace la final de august, apoi s-a prelungit termenul pe finalul lunii septembrie, iar acum e deja octombrie şi nu avem schimbări majore în bine, genunchiul dă semne de slăbiciune permanent în timpul antrenamentelor. Este foarte supărată din această cauză, cred că ar trebui să se relaxeze mai mult mental. Îşi doreşte foarte mult să revină şi sunt convins că îi este foarte greu în această perioadă. În acest moment sunt şanse sub 20 la sută să o avem la Campionatul Mondial din Japonia. De aceea eu pregătesc echipa fără ea, pentru că e important să fac asta”, a explicat Tomas Ryde, selecționerul naționalei feminine de handbal a României.

Tricolorele resimt absenţa Cristinei

Revenită în Liga Naţională la începutul lunii aprilie, după doi ani petrecuţi la Buducnost Podgorica, Cristina Laslo ar putea fi prima soluţie a selecţionerului Tomas Ryde pe postul de coordonator pentru Mondialul din Japonia. Handbalista Coronei Braşov, dar şi restul tricolorelor speră totuşi în revenirea Cristinei Neagu. „O aşteptăm pe Cristina. Ne dorim ca în ultimul cantonament din noiembrie să fie prezentă şi aptă de joc. Ne dorim să mergem cu ea, ca şi lider şi căpitan al acestei echipe”, a declarat Cristina Laslo, handbalistă convocată la echipa națională a României.

„Surprizele” lui Ryde

Printre cele 22 de jucătoare pe care Tomas Ryde le are la dispoziţie în stagiul de pregătire de la Cluj se află şi Sorina Tîrcă, Bianca Bazaliu, Diana Abed-Kader şi Sonia Seraficeanu. „Mă bucur că din generaţia mea care a ieşit campioană mondială la junioare şi a luat bronzul la tineret, suntem din ce în ce mai multe jucătoare la prima reprezentativă şi că adaptarea este tot mai rapidă. Sper ca şi din generaţiile mai tinere să vină pe viitor jucătoare şi să se integreze cât mai repede, pentru că România are jucătoare foarte talentate, care trebuie doar să se adapteze cât mai repede la pretenţiile primei reprezentative”, a adăugat Cristina Laslo.
„Iubitorii de handbal din România trebuie să ştie că aceasta este poate cea mai lipsită de experiență echipă pe care a avut-o Naţionala în ultima perioadă. Melinda Geiger şi Paula Ungureanu s-au retras, Eliza Buceschi abia ce a revenit după o accidentare, Cristina Neagu se află în recuperare, deci echipa este lipsită de experienţa acestor jucătoare. Dar, îmi doresc să creez o echipă care să aibă energie, să fie puternică, să creadă în forţele ei. Avem susţinerea fanilor şi împreună putem obţine mult”, a concluzionat Tomas Ryde, selecționerul naționalei feminine.
Campionatul Mondial de Handbal din Japonia se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie, iar România a fost repartizată în grupa C, alături de Spania, Ungaria, Muntenegru, Kazahstan și Senegal. După ce vor disputa meciuri conform clasicului format „fiecare cu fiecare”, primele patru naționale din clasamentul Grupei C se vor califica în faza optimilor de finală.
Sursă text și foto: SPORTSNET GROUP