Subofițeri de jandarmi, promoţia centenarului Marii Uniri: Jurământ militar, la Drăgășani


Vineri, 11 noiembrie, am luat din nou drumul Dră­gă­șa­nilor pentru a răspunde invitației comandan­tului Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Ale­xan­dru Ghica” de a participa la ceremonia depunerii jură­mân­tului militar de către viitorii subofiţeri jandarmi, pro­mo­ţia centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. După ce am trecut de Orleștii mei de baștină (localitate modernizată din temelii de către inimosul ei primar, Cons­tantin Cârstina), am ajuns în municipiul Drăgă­șani (aflat mereu sub semnul înnoirii datorită intere­su­lui depus de către primarul Cristian Nedelcu). Acolo unde, cu doar două zile în urmă, participasem la o frumoasă activitate de omagiere a profesorului meu de muzică din anii liceului, dascălul de excepție Marin I. Brânaru.
Într-o atmosferă solemnă, de sărbătoare, cere­mo­nia a început cu primirea Inspectorului General al Ar­mei oamenilor de arme, general de brigadă Marin An­dreiana, care a trecut în revistă formația de elevi aflați într-o aliniere perfectă pe platoul generos de larg al școlii, elevi care erau vizibil marcați de o emoție pu­ter­nică datorată importanței momentului ai cărui prota­goniști erau. În cuvântul său, care a dat semnalul înce­pe­rii ceremoniei, comandantul școlii, colonelul Marin Zamfir, a punctat exact, sobru, coerent și concis cerin­țele vieții de jandarm, pe care tinerii în cauză abia au început-o.
Sub soarele blând al unei toamnei generoase, într-un lăcaş instituţional de o rară frumuseţe, în prezența primarului municipiului Drăgășani, a edililor unor comune limitrofe, a unor inspectori șefi de jandarmi din județele vecine și, mai ales, a părinților, rudelor și prietenilor celor 174 elevi, sub faldurile drapelului de luptă al școlii, au răsunat din zecile de piepturi tinere cuvintele sacre şi înălţătoare ale jurământului, legământ solemn ce înlănţuie pentru toată viaţa destinele viitorilor subofiţeri de cele ale uneia dintre instituţiile fundamentale ale statului, Jandarmeria Română, şi, implicit, de viitorul poporului român.
Mesajul însuflețitor rostit de către generalul Marin Andreiana a avut menirea de a-i îmbărbăta pe tinerii jandarmi și de a le insufla credința că drumul pe care au pornit este o cale a onoarei, responsabilității, dârzeniei și iubirii față de țară, de neamul românesc și de pământul străbun al patriei.
După ce toți cei prezenți au ascultat cu emoție Imnul Național al României, intonat cu patos și însuflețire de către tinerii jandarmi, a urmat defilarea maiestuoasă a acestora într-o cadență și aliniere aproape perfecte, în acordurile muzicii militare a Jandarmeriei Române, condusă de către colonelul George Preda.
Ceremonia, condusă ireproșabil de către comandantul școlii, a stat sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu, realizată cu profesionalism și dăruire de către soborul de preoți condus de preotul Marin Drăguț.
Gl. mr. (rtg.) conf. univ. dr. Ilie Gorjan