Studenții români, căutați pentru muncă în Germania


Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București cu sprijinul ANOFM organizează selecție pentru studenții și masteranzii care doresc să lucreze pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minimum 2 luni). Condiții de participare: vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, studenți și masteranzi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi, colegiu tehnic, colegiu, cunoștințe bune și foarte bune de limba germană (cel puțin 3 ani de studiu). Cei interesați au nevoie de următoarele acte: copie act de identitate (cu o valabilitate de minim 6 luni), opțional, copie pașaport (cu o valabilitate de minim 6 luni), adeverință de la facultate în care să specifice anul de studii și ce tip de cursuri urmează, dovada acreditării, în cazul unei facultăți particulare, copie după foaia matricolă (excepție studenții din primul an), recomandare de la unul din profesorii de facultate, 3 poze tip pașaport, Bewerbung 2012 – semnat și completat în două exemplare, Immatrikulationsbescheinigung  (certificate of enrollment). Depunerea dosarelor și susținerea testului de limba germană va avea loc în perioada 16.11.2011 – 16.12.2011, orele 9.00 – 15.00, la sediul ANOFM, București, strada Avalanșei, nr. 20 – 22, sector 4, parter, în cadrul Direcției Relații Internaționale EURES și Mediere.