Strada Lipscani – Mihai Bravu, în cifre şi date


Informaţiile clare, concrete şi precise des­pre cum şi când a fost înfiinţată aceas­­tă stradă devin, pe zi ce trece, tot mai greu de găsit. Documentele carto­gra­fice ale anului 1857 găsesc uliţa tre­cu­tă pe plan, dar fără vreun nume de botez. Din studiul mai atent al acestui plan, putem observa că uliţa făcea unirea dintre sud-vestul cetăţii cu piaţa centrală, despre care avem informaţii încă din 1865.

Fraţii Lahovary, la 15 noiembrie 1869, sunt cei care donează primăriei o bucată de teren pentru a servi oraşului la amenajarea pieţii centrale (dosar 610/1869).

Studiul planului ne aduce în atenţie faptul că uliţa pleca din Piaţa Centrală (Scuarul Mircea cel Bătrân), trecea pe lângă biserica catolică „Sfântul Anton de Padova”, ridicată între anii 1723-1724 (comunitatea catolică râmniceană a luat fiinţă pe la 1717, pe vremea Olteniei ocu­pa­tă de austrieci). Drept spre vestul urbei tra­versa Drumul Troianului pe lângă Bi­se­­rica Cuvioasa Paraschiva, ridicată în­tre 1557 şi 1587, traversa o uliţă fără nu­me şi se termina în proximitatea ca­se­lor lui Herescu, pe drumul Călăraşilor, de lângă Zăvoi.

Planul de la 1857, adică pe vremea când străbunii supravieţuiau printre case rare şi foarte joase, acoperite de stuf, fără nici o logică sau coerenţă arhitec­tu­rală, ne prezintă uliţa astfel: viaţă tihnită cu obiceiuri moştenite toate de la părinţi şi bunici luate drept dogmă unde priveliş­tea stranie, ciudată şi, totuşi, poetică, pură şi naivă a caselor şi uliţelor învinge timpul şi aduce nostalgie în suflet. Erau şi uliţe neumblate în lunile întregi ale anului, întunecoase, întortocheate şi fără piatră.

Zorii secolului XIX găsesc uliţe bo­te­zate, în principal, după numele breslelor negustoreşti care-şi deschi­deau şi întreţineau afaceri, tarabe şi hanuri. Este epoca metamorfozei succesive de la han la prăvălie şi, mai apoi, la magazin.

1853 – Niţă Tomescu ţinea o prăvălie cu două odăi închiriate de la mănăstirea franciscană (dosar 151/1853)

1872 – primăria oraşului aprobă superiorului bisericii catolice, părintele Iosif, să construiască prăvălii pe această stradă

1876 – în catagrafia de la 1876, strada Mihai Bravu făcea parte din culoarea roşie şi începe de la casele d-lui Al. Boicescu, ridicate la 1874, vizavi de casele Bărăţiei, trecea prin Uliţa Târgului, prin poarta bisericii Cuvioasa Paraschi­va, casele d-lui Nicoale Miscurici şi până în capul străzii vizavi de casele răpo­sa­tu­lui Popa Păun (dosar 19/15 februarie 1876)

1879 – sunt propuse noi denumiri ale străzilor din Râmnic, acesteia fiindu-i atri­buit Pătraşcu Vodă, strada începea din piaţa oraşului, de lângă casele Al. Ghi­ţă Boicescu, prăvăliile lui Niţă To­mescu, trecea strada Traian, pe la prăvăliile lui Nicolae Ioan, mergea înainte spre Zăvoi până în dreptul casei Hristescu (dosar 3/septembrie 15/1879)

1886-1887 – se întocmesc actele la exproprierea locurilor de casă cu toate dependinţele ce cad în zona de lărgire şi aliniere a străzii Mihai Bravu cu începere din strada Traian până în strada Carol I. Astfel, au fost expropriate proprietăţile: I C-tinescu, epitropia Bisericii Cuvioasa Pa­raschiva, Elena Covrigoaica, Anica Dia­nu, Costache Nedelcovici şi Toma Garfon. Strada se va lărgi de la trei metri la nouă metri (dosar 13/1886).

1891 – străzile oraşului se împart pe cu­lori de către poliţistul oraşului C. Eco­no­mu, iar Mihai Bravu va fi de culoare roşie

1895 – segmentul străzii dintre piaţa Dorobanţi şi Traian se numeşte LIPS­CANI (acest tronson este dominat de clădirile celor mai renumiţi negustori ai centrului, dar şi de cele mai mari două hanuri din zonă: cel al doamnei Elisaveta Lahovary, cu o suprafaţă de 1364 metri pătraţi cu 32 de încăperi de diferite mărimi, cu o curte mare şi pivniţe încă­pă­toare şi cel al lui Badea Mătăsaru, de loc din Craiova, care funcţiona de la 1834.

Ceva mai departe, în capul pieţii, spre nord, mai fiinţa un han deţinut de Niţă Temelie, cu patru camere şi prăvăliile aferente.

Acelaşi tronson găzduia şi afacerile lui Matache Mihai, Ghiţă Iliescu, Gheorghe Popescu şi Niţă Tomescu, toate dinainte de 1870 (dosar 119/1834).

1896 – tot pe această stradă găsim şi tipografia mare a d-lui G. Nicolantin, cu C. Vernescu drept tipograf, zeţar pe I. Hristescu şi contabil pe C. Papiu, contabilul primăriei. Tipografia funcţiona în casele d-nei Rizescu.

Strada Lipscani era cum nu se putea mai bine orientată, în inima cetăţii, un excelent vad comercial, iar numele îi venea de la locul din care negustorii râmniceni îşi aduceau mărfurile cele mai căutate şi variate din târgul cel mare al Europei, adică Leipzig. Pe lângă mărtu­riile obişnuite de „lipscărie”, negustorii mai aduceau mărfuri din Viena şi alte centre mari din Europa, stofe fine, ţesă­turi de mătase. Toată forfota oamenilor alergând de la o vitrină la alta, dintr-un magazin într-altul, din prăvălie-n prăvălie şi tarabă după tarabă se stinge numai la pachet cu apusul neobositului soare. Este unicul loc din toată cetatea Râmni­cu­lui fără apartamente sau prea multe locuinţe, aici e loc numai de târguieli şi târ­goveţi, restul nu contează pentru că inima economică îşi cunoaşte bine mat­ca şi n-are nici un gând de „transplant”. Motorul acestei economii pică împreună cu restul moştenirii râmnicene, adică sub lama buldozerelor comuniste.

1898 – în acest an, încep lucrările de introducere a apei potabile în locuinţe, pre­cum şi lucrări masive de pavare a stră­zilor şi a trotuarelor (dosar 6/1898).

1899 – o descriere completă a străzii reiese din catagrafia acelui an şi ne face să înţelegem că strada a rămas aceiaşi până la apariţia planurilor „Noului” Râm­nic, de factură comunistă: „Strada înce­pea din strada Dorobanţilor, casele Boi­cescu, traversa strada Traian şi Carol I, mer­gea până în strada Călăraşi, în drep­tul caselor căpitanului Avramescu. Pe par­tea stângă, numerotarea caselor în­ce­pea de la numărul doi, casele d-lui Alex Boicescu, şi se termina la nr. 50, casa Domnica Ionescu (dosar 132/1899). Pe dreapta, se începea cu nr. 1, prăvăliile bisericii catolice şi se termina cu nr. 41, casa căpitan Avramescu”.

Strada prezenta numai 47 de case, 26 pe stânga şi 21 pe dreapta, o mică parte din aceste case a rezistat vremii până în anul în care a început seria demolărilor, când s-a distrus definitiv uliţa de altădată.

1903 – se decide ca toate casele insalubre care prezentau un aspect urât şi pericol pentru locuitori existente în faţa bisericii Cuvioasa Paraschiva, de pe strada Mihai Bravu să fie demolate, cu această ocazie se vor finaliza lucrările de lărgire şi aliniere.

1904 – comisia de salubritate din cadrul Primăriei propune, cu procesul verbal nr. 58 din 22 decembrie 1903, să se demoleze casele şi unele dependinţe de-a lungul străzii. Sunt doborâte Casa de la nr.50, Domnica Ionescu, din secolul XIX; nr.33 Căpitan Glogoveanu, nr. 31 Mihai Cerbu, nr.29 Tomişor Gherman, din secolul XIX, nr.27 Dumitru Băilescu, nr.40 Ioan Căpitanovici, nr.44 Al. Aslan, nr.41 Al. Avramescu.

1906 – se trece la iluminatul parti­cular, iar cel electric ajunge la casele Th. Florescu – cinci lămpi, Constantinescu (re­vizor), cinci lămpi, Ion Nicolae, cinci lămpi, căpitan Filip Georgescu, cinci lămpi, D. Lăceanu, cinci lămpi, Madan­covici, cinci lămpi, Ştefan Georgescu, cinci lămpi, P. Georgescu, cinci lămpi (dosar nr.34-39/1906).

Din cercetarea documentelor din anii 1853, 1876, 1879, 1887, 1895 şi 1899 care prezintă casele şi proprietarii din secolul XIX şi pe o perioadă de 46 ani, putem declara cu certitudine ştiinţifică faptul că:

• între segmentul Piaţa Dorobanţilor – strada Traian au existat case care aveau etaj pe lângă cele fără etaj;

• în segmentul strada Traian – Strada Călăraşi au existat numai case fără etaj, multe din ele fiind acoperite cu stuf şi ceva şiţă, de influenţă sătească. Acesta este cel mai expus dintre segmentele demolărilor acestei străzi, aspectul insa­lu­bru şi amplasamentul defectuos trans­for­mându-le în ţinte sigure;

• printre casele demolate între 1887-1890, au fost şi casele I. C-tinescu, Elena Covrigoaica, Anica Dianu, Costa­che Medelnovici şi Toma Craton, toate ridicate în intervalul 1801-1850;

• la finele anului 1899, catagrafia străzii ne prezintă un număr de 47 case, 26 pe stânga şi 21 pe dreapta. Multe din aceste case au rezistat vremii până în anul în care au început demolările masive şi practic dispariţia acestei străzi;

• începutul secolul XX este marcat de înălţarea unor case mai mari cu câte un etaj, cu frumoase stucaturi exterioare care le ofereau un plus de eleganţă ce schimba substanţial cadrul arhitectural, în special tronsonul din centru (Casa Paul Grumberg, construită la 1906, care prezintă un ancadrament plăcut la ferestre, precum şi antablamentul de sub acoperiş în stil neoclasic – casă cu etaj; Casa Ştefan Georgescu, ridicată la 1907 de A. Copetti, cu etaj, amplasată pe două străzi – una dintre veritabilele capodo­pere de arhitectură ale oraşului, deasu­pra intrării principale, la etaj se găsea un splendid bovindou cu trei feţe poligonale, ferestrele având, la partea superioară un frumos şi bogat ancadrament. Clădirea se termina pe ambele laturi, peste etajul al doilea, cu o interesantă fereastră fron­ton cu volute baroce, semne ale unei per­sonalităţi aparte; Casa Alexandru Boi­cescu, ridicată la 1874, complet renovată în 1911, special pentru deschiderea ho­te­lului Bristol. Casa Anastase Trandafi­res­cu, cu etaj, ridicată în secolul XIX şi re­novată la 1906, moment de majoră schimbare a faţadei clădirii. Între cele două clădiri se ridică o semeaţă cons­trucţie în stil cubist, clădire modernă de două etaje, cea mai înaltă din acest în­treg tronson, proprietar Teodor Popescu.

Negustorii şi afacerile acestora

1897 – Niţă Enăchescu, o cofetărie şi băuturi spirtoase, prăvălie ţinută în casele Bărăţiei

1898 – C-tin Mihăilescu, cafenea, cofetărie şi băuturi spirtoase, prăvălie în casele Bisericii Catolice-Bărăţie

1900 – Grigore Petrina, magazin de manufactură „La Papagalul” în casele Bărăţiei

1901 – fierărie şi cuţitărie, strada Mihai Bravu, nr.5

1902 – Iancu Fritz, atelier de tinichigerie în casele Bisericii Cuvioasa Paraschiva

1903 – sunt înregistrate 17 maga­zine şi ateliere: Carol Sabo – pălării de damă, Isac Stefler – croitorie de dame, Ignat Covaci – tâmplărie, Simon Rabi­no­vici – croitorie bărbătească, Gh. Mari­nes­cu – bobinărie, Iosef Panter – atelier de fierărie, Grigore Cristescu – atelier me­ca­nic, Costică Mihăilescu – cofetărie, bili­ard, Iacob Fusman – depozit de petrol şi sticlărie, C-tin Popa – cârciumă şi băcănie.

1904 – A.G. Davidescu – braşo­ve­nie, în casele Bărăţiei

1906 – Alexandru Almăşanu – frizerie

1907 – Solomon Kleiberg – hăinărie

1908 – Costache Alexiu – băcănie, coloniale şi băuturi spirtoase

1913 – Mărioara Lugulescu – băcănie, coloniale şi spirtoase; Simon Blaera „La Figaro” frizerie

1914 – Andrei Bozdoc – „La plapuma regală”

1914 – Matilda Pantzel – modistă „La Pomul de Aur”; Iulia Hovan – restaurant cu băuturi spirtoase „Avântul Ţării”; Gh. Izvoranu – farmacie, „La Salvator”; J.D. Raicioff „Magazin de fierărie, cuţitărie, marochinărie, articole de braşovenie, scule pentru tâmplărie şi fierărie”

1915 – Dumitru Bloţi – magazin cu manufactură „La moda elegantă”

1916 – Anton Racheli – fabrică de covrigi şi cozonaci

1918 – Dumitru Stoga – manufactură şi galanterie, încălţăminte

1919 – Mihail Ionescu, născut în Râm­nic la 20 decembrie 1882, deţinea magazine de plăpumărie şi tapiţerie, Elisa Goldenberg – magazin de mode pen­tru doamne, Vasile Gregorian – ma­nu­factură, mărunţişuri, articole alimen­tare

1920 – Ştefan Păuţel – fotografie şi mode, Ion Gh. Serafim „La Mascotă”, manufactură en-detail

1921 – Banca Creditul Ţărănesc, director Andrei Livezeanu, Victoria M. Hahoi, atelier şi magazin „Mode la Victorie”, Iosef Kopetzi, atelier reparaţii mecanice, instalaţii de apă şi canal

1922 – Nicolae Gregorian „La trium­ful modei” magazin de manufactură, modă şi galanterie, Grigore D. Niculescu – rotărie

1924 Anton Diaconescu – atelier de cismărie

1925 – Gh. N. Ciucă „La Englezul”, ate­lier de croitorie, Alex Bertoli, legătorie de cărţi „La Cartea de Aur”, Iacob I. Văduva, plăpumărie „La trei culori”, Ilie Mihail Cascu (zis Caranda), mode manufactură, „La şicul modei”, în casa V. Nicolaescu

1926 – Schularu Wilner „La Wilner”, croitorie de bărbaţi şi dame, Alex D. Oiţa – tipografie, legătorie de carte „La progresul grafic”

1927 – Zoe C. Ştefănescu şi Gabriel D. Fulgulescu, manufactură, galanterie şi mărunţişuri „La Papagal”

1929 – Avram T. Fritz, născut la 16 mai 1900, în Râmnic, atelier de tinichi­ge­rie, Alexandru D. Presbiterianu, născut la 17 martie 1878, la Iaşi, tipografie, legă­torie, librărie, papetărie, instrumente şi accesorii muzicale, materiale electrice, fotografice, articole de cadouri, jucării, articole voiaj şi pielărie, Herman Andrei „La Silezia”, postovărie

1932 – Paraschiva Nicu Gregorian, născut în mai 1894, la Râmnic „La Mireasa”, mode şi galanterie

1933 – Dumitru Smărăndescu „La recolta” cereale cu derivatele lor, furaje, seminţerie, produse alimentare, fructe, ţuică, vin, lemne şi pielărie, Petre Streciu – blănărie, „Cofin” societate anonimă

1934 – Georges R. Strandt – maga­zin universal, agentură şi comision, in­sec­ticide şi aparate de stropit pomi şi vii, unelte pentru pomicultură, Gheorghe D. Nicolae, născut la 27 iunie 1907, la Râm­nic, „La Vultur”, atelier şi birou electro tehnică cu anexă instalaţii de apă, lu­mină, reparaţii de biciclete şi tinichigerie, Lucia Th. Popescu – cafenea-cofetărie „Cafe Royal”

1935 – Minea Fulea Niţulică, născută la 19 mai 1901 în Râmnic, deţinea un atelier de şepcărie

1936 – Vasile A. Baciu „La Tonul clar”, laborator de radio, reparaţii, transformatoare, construcţii din nou, piese detaşate

1937 – Lucia T. Popescu, născută la Râmnic, „Cafe Royal ”, cafenea cofetărie bodegă, Toma T. Contora, născut la 24 iunie 1900, la Râmnic „Croitoria tinerimii”, exclusiv pentru bărbaţi.