Strada Lipscani – Mihai Bravu, în cifre şi date
Informaţiile clare, concrete şi precise despre cum şi când a fost înfiinţată această stradă devin, pe zi ce trece, tot mai greu de găsit. Documentele cartografice ale anului 1857 găsesc uliţa trecută pe plan, dar fără vreun nume de botez. Din studiul mai atent al acestui plan, putem observa că uliţa făcea unirea dintre sud-vestul cetăţii cu piaţa centrală, despre care avem informaţii încă din 1865.
Fraţii Lahovary, la 15 noiembrie 1869, sunt cei care donează primăriei o bucată de teren pentru a servi oraşului la amenajarea pieţii centrale (dosar 610/1869).
Studiul planului ne aduce în atenţie faptul că uliţa pleca din Piaţa Centrală (Scuarul Mircea cel Bătrân), trecea pe lângă biserica catolică „Sfântul Anton de Padova”, ridicată între anii 1723-1724 (comunitatea catolică râmniceană a luat fiinţă pe la 1717, pe vremea Olteniei ocupată de austrieci). Drept spre vestul urbei traversa Drumul Troianului pe lângă Biserica Cuvioasa Paraschiva, ridicată între 1557 şi 1587, traversa o uliţă fără nume şi se termina în proximitatea caselor lui Herescu, pe drumul Călăraşilor, de lângă Zăvoi.
Planul de la 1857, adică pe vremea când străbunii supravieţuiau printre case rare şi foarte joase, acoperite de stuf, fără nici o logică sau coerenţă arhitecturală, ne prezintă uliţa astfel: viaţă tihnită cu obiceiuri moştenite toate de la părinţi şi bunici luate drept dogmă unde priveliştea stranie, ciudată şi, totuşi, poetică, pură şi naivă a caselor şi uliţelor învinge timpul şi aduce nostalgie în suflet. Erau şi uliţe neumblate în lunile întregi ale anului, întunecoase, întortocheate şi fără piatră.
Zorii secolului XIX găsesc uliţe botezate, în principal, după numele breslelor negustoreşti care-şi deschideau şi întreţineau afaceri, tarabe şi hanuri. Este epoca metamorfozei succesive de la han la prăvălie şi, mai apoi, la magazin.
1853 – Niţă Tomescu ţinea o prăvălie cu două odăi închiriate de la mănăstirea franciscană (dosar 151/1853)
1872 – primăria oraşului aprobă superiorului bisericii catolice, părintele Iosif, să construiască prăvălii pe această stradă
1876 – în catagrafia de la 1876, strada Mihai Bravu făcea parte din culoarea roşie şi începe de la casele d-lui Al. Boicescu, ridicate la 1874, vizavi de casele Bărăţiei, trecea prin Uliţa Târgului, prin poarta bisericii Cuvioasa Paraschiva, casele d-lui Nicoale Miscurici şi până în capul străzii vizavi de casele răposatului Popa Păun (dosar 19/15 februarie 1876)
1879 – sunt propuse noi denumiri ale străzilor din Râmnic, acesteia fiindu-i atribuit Pătraşcu Vodă, strada începea din piaţa oraşului, de lângă casele Al. Ghiţă Boicescu, prăvăliile lui Niţă Tomescu, trecea strada Traian, pe la prăvăliile lui Nicolae Ioan, mergea înainte spre Zăvoi până în dreptul casei Hristescu (dosar 3/septembrie 15/1879)
1886-1887 – se întocmesc actele la exproprierea locurilor de casă cu toate dependinţele ce cad în zona de lărgire şi aliniere a străzii Mihai Bravu cu începere din strada Traian până în strada Carol I. Astfel, au fost expropriate proprietăţile: I C-tinescu, epitropia Bisericii Cuvioasa Paraschiva, Elena Covrigoaica, Anica Dianu, Costache Nedelcovici şi Toma Garfon. Strada se va lărgi de la trei metri la nouă metri (dosar 13/1886).
1891 – străzile oraşului se împart pe culori de către poliţistul oraşului C. Economu, iar Mihai Bravu va fi de culoare roşie
1895 – segmentul străzii dintre piaţa Dorobanţi şi Traian se numeşte LIPSCANI (acest tronson este dominat de clădirile celor mai renumiţi negustori ai centrului, dar şi de cele mai mari două hanuri din zonă: cel al doamnei Elisaveta Lahovary, cu o suprafaţă de 1364 metri pătraţi cu 32 de încăperi de diferite mărimi, cu o curte mare şi pivniţe încăpătoare şi cel al lui Badea Mătăsaru, de loc din Craiova, care funcţiona de la 1834.
Ceva mai departe, în capul pieţii, spre nord, mai fiinţa un han deţinut de Niţă Temelie, cu patru camere şi prăvăliile aferente.
Acelaşi tronson găzduia şi afacerile lui Matache Mihai, Ghiţă Iliescu, Gheorghe Popescu şi Niţă Tomescu, toate dinainte de 1870 (dosar 119/1834).
1896 – tot pe această stradă găsim şi tipografia mare a d-lui G. Nicolantin, cu C. Vernescu drept tipograf, zeţar pe I. Hristescu şi contabil pe C. Papiu, contabilul primăriei. Tipografia funcţiona în casele d-nei Rizescu.
Strada Lipscani era cum nu se putea mai bine orientată, în inima cetăţii, un excelent vad comercial, iar numele îi venea de la locul din care negustorii râmniceni îşi aduceau mărfurile cele mai căutate şi variate din târgul cel mare al Europei, adică Leipzig. Pe lângă mărturiile obişnuite de „lipscărie”, negustorii mai aduceau mărfuri din Viena şi alte centre mari din Europa, stofe fine, ţesături de mătase. Toată forfota oamenilor alergând de la o vitrină la alta, dintr-un magazin într-altul, din prăvălie-n prăvălie şi tarabă după tarabă se stinge numai la pachet cu apusul neobositului soare. Este unicul loc din toată cetatea Râmnicului fără apartamente sau prea multe locuinţe, aici e loc numai de târguieli şi târgoveţi, restul nu contează pentru că inima economică îşi cunoaşte bine matca şi n-are nici un gând de „transplant”. Motorul acestei economii pică împreună cu restul moştenirii râmnicene, adică sub lama buldozerelor comuniste.
1898 – în acest an, încep lucrările de introducere a apei potabile în locuinţe, precum şi lucrări masive de pavare a străzilor şi a trotuarelor (dosar 6/1898).
1899 – o descriere completă a străzii reiese din catagrafia acelui an şi ne face să înţelegem că strada a rămas aceiaşi până la apariţia planurilor „Noului” Râmnic, de factură comunistă: „Strada începea din strada Dorobanţilor, casele Boicescu, traversa strada Traian şi Carol I, mergea până în strada Călăraşi, în dreptul caselor căpitanului Avramescu. Pe partea stângă, numerotarea caselor începea de la numărul doi, casele d-lui Alex Boicescu, şi se termina la nr. 50, casa Domnica Ionescu (dosar 132/1899). Pe dreapta, se începea cu nr. 1, prăvăliile bisericii catolice şi se termina cu nr. 41, casa căpitan Avramescu”.
Strada prezenta numai 47 de case, 26 pe stânga şi 21 pe dreapta, o mică parte din aceste case a rezistat vremii până în anul în care a început seria demolărilor, când s-a distrus definitiv uliţa de altădată.
1903 – se decide ca toate casele insalubre care prezentau un aspect urât şi pericol pentru locuitori existente în faţa bisericii Cuvioasa Paraschiva, de pe strada Mihai Bravu să fie demolate, cu această ocazie se vor finaliza lucrările de lărgire şi aliniere.
1904 – comisia de salubritate din cadrul Primăriei propune, cu procesul verbal nr. 58 din 22 decembrie 1903, să se demoleze casele şi unele dependinţe de-a lungul străzii. Sunt doborâte Casa de la nr.50, Domnica Ionescu, din secolul XIX; nr.33 Căpitan Glogoveanu, nr. 31 Mihai Cerbu, nr.29 Tomişor Gherman, din secolul XIX, nr.27 Dumitru Băilescu, nr.40 Ioan Căpitanovici, nr.44 Al. Aslan, nr.41 Al. Avramescu.
1906 – se trece la iluminatul particular, iar cel electric ajunge la casele Th. Florescu – cinci lămpi, Constantinescu (revizor), cinci lămpi, Ion Nicolae, cinci lămpi, căpitan Filip Georgescu, cinci lămpi, D. Lăceanu, cinci lămpi, Madancovici, cinci lămpi, Ştefan Georgescu, cinci lămpi, P. Georgescu, cinci lămpi (dosar nr.34-39/1906).
Din cercetarea documentelor din anii 1853, 1876, 1879, 1887, 1895 şi 1899 care prezintă casele şi proprietarii din secolul XIX şi pe o perioadă de 46 ani, putem declara cu certitudine ştiinţifică faptul că:
• între segmentul Piaţa Dorobanţilor – strada Traian au existat case care aveau etaj pe lângă cele fără etaj;
• în segmentul strada Traian – Strada Călăraşi au existat numai case fără etaj, multe din ele fiind acoperite cu stuf şi ceva şiţă, de influenţă sătească. Acesta este cel mai expus dintre segmentele demolărilor acestei străzi, aspectul insalubru şi amplasamentul defectuos transformându-le în ţinte sigure;
• printre casele demolate între 1887-1890, au fost şi casele I. C-tinescu, Elena Covrigoaica, Anica Dianu, Costache Medelnovici şi Toma Craton, toate ridicate în intervalul 1801-1850;
• la finele anului 1899, catagrafia străzii ne prezintă un număr de 47 case, 26 pe stânga şi 21 pe dreapta. Multe din aceste case au rezistat vremii până în anul în care au început demolările masive şi practic dispariţia acestei străzi;
• începutul secolul XX este marcat de înălţarea unor case mai mari cu câte un etaj, cu frumoase stucaturi exterioare care le ofereau un plus de eleganţă ce schimba substanţial cadrul arhitectural, în special tronsonul din centru (Casa Paul Grumberg, construită la 1906, care prezintă un ancadrament plăcut la ferestre, precum şi antablamentul de sub acoperiş în stil neoclasic – casă cu etaj; Casa Ştefan Georgescu, ridicată la 1907 de A. Copetti, cu etaj, amplasată pe două străzi – una dintre veritabilele capodopere de arhitectură ale oraşului, deasupra intrării principale, la etaj se găsea un splendid bovindou cu trei feţe poligonale, ferestrele având, la partea superioară un frumos şi bogat ancadrament. Clădirea se termina pe ambele laturi, peste etajul al doilea, cu o interesantă fereastră fronton cu volute baroce, semne ale unei personalităţi aparte; Casa Alexandru Boicescu, ridicată la 1874, complet renovată în 1911, special pentru deschiderea hotelului Bristol. Casa Anastase Trandafirescu, cu etaj, ridicată în secolul XIX şi renovată la 1906, moment de majoră schimbare a faţadei clădirii. Între cele două clădiri se ridică o semeaţă construcţie în stil cubist, clădire modernă de două etaje, cea mai înaltă din acest întreg tronson, proprietar Teodor Popescu.
Negustorii şi afacerile acestora
1897 – Niţă Enăchescu, o cofetărie şi băuturi spirtoase, prăvălie ţinută în casele Bărăţiei
1898 – C-tin Mihăilescu, cafenea, cofetărie şi băuturi spirtoase, prăvălie în casele Bisericii Catolice-Bărăţie
1900 – Grigore Petrina, magazin de manufactură „La Papagalul” în casele Bărăţiei
1901 – fierărie şi cuţitărie, strada Mihai Bravu, nr.5
1902 – Iancu Fritz, atelier de tinichigerie în casele Bisericii Cuvioasa Paraschiva
1903 – sunt înregistrate 17 magazine şi ateliere: Carol Sabo – pălării de damă, Isac Stefler – croitorie de dame, Ignat Covaci – tâmplărie, Simon Rabinovici – croitorie bărbătească, Gh. Marinescu – bobinărie, Iosef Panter – atelier de fierărie, Grigore Cristescu – atelier mecanic, Costică Mihăilescu – cofetărie, biliard, Iacob Fusman – depozit de petrol şi sticlărie, C-tin Popa – cârciumă şi băcănie.
1904 – A.G. Davidescu – braşovenie, în casele Bărăţiei
1906 – Alexandru Almăşanu – frizerie
1907 – Solomon Kleiberg – hăinărie
1908 – Costache Alexiu – băcănie, coloniale şi băuturi spirtoase
1913 – Mărioara Lugulescu – băcănie, coloniale şi spirtoase; Simon Blaera „La Figaro” frizerie
1914 – Andrei Bozdoc – „La plapuma regală”
1914 – Matilda Pantzel – modistă „La Pomul de Aur”; Iulia Hovan – restaurant cu băuturi spirtoase „Avântul Ţării”; Gh. Izvoranu – farmacie, „La Salvator”; J.D. Raicioff „Magazin de fierărie, cuţitărie, marochinărie, articole de braşovenie, scule pentru tâmplărie şi fierărie”
1915 – Dumitru Bloţi – magazin cu manufactură „La moda elegantă”
1916 – Anton Racheli – fabrică de covrigi şi cozonaci
1918 – Dumitru Stoga – manufactură şi galanterie, încălţăminte
1919 – Mihail Ionescu, născut în Râmnic la 20 decembrie 1882, deţinea magazine de plăpumărie şi tapiţerie, Elisa Goldenberg – magazin de mode pentru doamne, Vasile Gregorian – manufactură, mărunţişuri, articole alimentare
1920 – Ştefan Păuţel – fotografie şi mode, Ion Gh. Serafim „La Mascotă”, manufactură en-detail
1921 – Banca Creditul Ţărănesc, director Andrei Livezeanu, Victoria M. Hahoi, atelier şi magazin „Mode la Victorie”, Iosef Kopetzi, atelier reparaţii mecanice, instalaţii de apă şi canal
1922 – Nicolae Gregorian „La triumful modei” magazin de manufactură, modă şi galanterie, Grigore D. Niculescu – rotărie
1924 Anton Diaconescu – atelier de cismărie
1925 – Gh. N. Ciucă „La Englezul”, atelier de croitorie, Alex Bertoli, legătorie de cărţi „La Cartea de Aur”, Iacob I. Văduva, plăpumărie „La trei culori”, Ilie Mihail Cascu (zis Caranda), mode manufactură, „La şicul modei”, în casa V. Nicolaescu
1926 – Schularu Wilner „La Wilner”, croitorie de bărbaţi şi dame, Alex D. Oiţa – tipografie, legătorie de carte „La progresul grafic”
1927 – Zoe C. Ştefănescu şi Gabriel D. Fulgulescu, manufactură, galanterie şi mărunţişuri „La Papagal”
1929 – Avram T. Fritz, născut la 16 mai 1900, în Râmnic, atelier de tinichigerie, Alexandru D. Presbiterianu, născut la 17 martie 1878, la Iaşi, tipografie, legătorie, librărie, papetărie, instrumente şi accesorii muzicale, materiale electrice, fotografice, articole de cadouri, jucării, articole voiaj şi pielărie, Herman Andrei „La Silezia”, postovărie
1932 – Paraschiva Nicu Gregorian, născut în mai 1894, la Râmnic „La Mireasa”, mode şi galanterie
1933 – Dumitru Smărăndescu „La recolta” cereale cu derivatele lor, furaje, seminţerie, produse alimentare, fructe, ţuică, vin, lemne şi pielărie, Petre Streciu – blănărie, „Cofin” societate anonimă
1934 – Georges R. Strandt – magazin universal, agentură şi comision, insecticide şi aparate de stropit pomi şi vii, unelte pentru pomicultură, Gheorghe D. Nicolae, născut la 27 iunie 1907, la Râmnic, „La Vultur”, atelier şi birou electro tehnică cu anexă instalaţii de apă, lumină, reparaţii de biciclete şi tinichigerie, Lucia Th. Popescu – cafenea-cofetărie „Cafe Royal”
1935 – Minea Fulea Niţulică, născută la 19 mai 1901 în Râmnic, deţinea un atelier de şepcărie
1936 – Vasile A. Baciu „La Tonul clar”, laborator de radio, reparaţii, transformatoare, construcţii din nou, piese detaşate
1937 – Lucia T. Popescu, născută la Râmnic, „Cafe Royal ”, cafenea cofetărie bodegă, Toma T. Contora, născut la 24 iunie 1900, la Râmnic „Croitoria tinerimii”, exclusiv pentru bărbaţi.