Strada Călăraşilor – Libertăţii

A doua arteră importantă de circulaţie, după Calea lui Traian,străbătea partea de sud a Râmnicului de Jos (secolul XIX), de la estla vest, pe o lungime de peste patru kilometri, făcând şi legăturasatelor de dincolo de Oltm din judeţul Argeş, cu Piaţa Centrală aoraşului, dar şi cu satele din vestul cetăţii. În 1857, apare şi cea dintâiinformaţie cartografică din „Planşa Moşii Vetrii Episcopii şi RâulRâmnicului din 1857”, strada este bine conturată, fără a avea încă unnume, însă. Din punct de vedere cartografic, strada pornea dinapropierea Oltului, mergea oblic faţă de albia râului înspre sud-vest,până lângă Iazul Morilor, după care urca spre vest, trecând pe lângăproprietăţile Matache Urşanu, D, Lipoveanu, pe lângă Brutăria luiŞtefan, Biserica Sfântul Gheorghe, merge paralel cu Iazul Morilor,traversa Drumul Troianului, lângă Grădina Publică Zăvoiul, situatăîntre Râul Râmnicului şi Iazul Morilor, traversa Înfundătura MoşiiSfântului Schit Fedeleşoiu, paralel cu acelaşi râu Râmnic, pe lângăMoara Borănescu, şi oprindu-se la limita moşiei Sfântului SchitArganghelu.1876 – în documentele vremii, strada apare pentru, prima oară, cunumele Strada Oltului, care pornea din centrul oraşului, lângă „Otelullui Temelie”, trecea pe lângă casele lui Gheorghe Marinescu, înaintepe lângă casa lui Păun Vlădescu, oprindu-se la malul Oltului, lângăCasele de la Poştă (dosar nr.11/5 din 23.02.1876)1887 – în planul de aliniere şi lărgire a unor străzi din Râmnic,apare, pentru prima dată, cu numele de „Călăraşilor” (dosar 33/1887).1891 – în catagrafia din acest an, aflăm că străzile oraşului au fostîmpărţite pe culori pentru a se uşura activitatea de pază pe timp denoapte şi pentru aplicarea şi executarea corectă a unor ordine date demunicipalitate. Strada făcea parte din două culori, datorită lungimiisale neobişnuite. Din culoarea roşie, adică de la Grădina Zăvoiul pânăla malul Oltului, din culoarea galbenă, tot din dreptul Zăvoiului sprevest, până la hotarul cu comuna Vlădeşti (dosar 6/3.12.1891).1893 – din Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea, aflăm: „CaleaCălăraşilor pleacă de la Podul de Fier Goran, în direcţia de la est sprevest, pe malul stâng al râului Râmnic şi dă în Calea Traian”(p.358).1895 – este aplicat noul plan al delimitării circumscripţiilor de peraza oraşului Râmnicul Vâlcii. În noul plan, strada Călăraşilor aparetrasată cartografic, începând din partea de est de la „Bariera de intrareîn oraş podul de fier”, de peste râul Olt de la Punctul Goranu, urcă sprevest, merge paralel cu Iazul Morilor, se intersectează cu pasajul decale ferată Drăgăşani- Râmnicu Vâlcea, dată în exploatare în 1887, custrada Traian, cu încă o stradă fără nume, trece pe lângă GrădinaPublică Zăvoi, inaugurată 1856, pe lângă moara Avramescu,cumpărată de la Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti în 1883,cunoscută şi sub numele de „Sentinela” şi se opreşte la „Bariera deintrare în oraş Arganghelu” (dosar 59/1895 şi 2/1884).1899 – Catagrafia din acest an ne pune la dispoziţie noi elementecare prezintă o acuitate mai mare în ceea ce priveşte evoluţia străzii,mai ales prin dispariţia mai multor sălişti, locul lor fiind ocupat de noiconstrucţii, în special, al negustorilor şi al muncitorilor care lucrează îndiferite ateliere şi făbricuţe care, în ultimii ani, s-au tot înmulţit şi şi-aucrescut capacitatea de producţie. Acesta şi anul din care strada estefixată în Circumscripţia nr. 3. Traseul străzii va începe de la Podul deFier, de peste Olt „remarcabilă lucrare inginerească” executată CasaS. Joret, din Paris şi comisia inginerului constructor cu locuinţapariziană de la numărul 80, strada Talipant, reprezentant fiind LemoineSmith. Lucrările sunt începute în 1874 şi terminate la 17/29 ianuarie1877, valoarea totală atingând 781.499,78 lei. În traseul ei, stradatraversa rampa CFR, Râmnicul Vâlcii- Corabia, strada Radu de laAfumaţi, strada Traian şi strada Regele Carol I, ajungând până îndreptul cătunului Arhanghel, „consemnat, pentru prima dată, de un actemis de cancelaria domnitorului Radu Paisie, la 11 decembrie 1535”.1903 – în acest an, Comisia Consiliului Orăşenesc decide să fiedemolate 31 de case de pe această stradă, considerate insalubre şicu un real pericol atât pentru locatari dar şi pentru trecători (dosar15/24 decembrie 1903).1904- pentru a uşura legătura străzii Călăraşilor cu platforma haleişi a pieţei centrale, se deschide o nouă hală denumită „I.C.Brătianu”.Tot în acest an, se va face şi prima fragmentare a străzii, cerută dedezvoltarea economico-socială a urbei. Porţiunea cuprinsă întrestrada Traian şi cătunul Arhanghel se va numi Ştirbei Vodă (1849-1853), în amintirea celui care a hotărât, în 1850, să se facă Zăvoiul.1905-1906 se execută lucrări ample de pavare şi amenajare astrăzii, pentru a uşura legătura străzii Călăraşilor cu gara CFR, seîncep şi lucrările de construcţie a unei străzi paralele cu cale aferată,lungă de 150 metri şi lată de 12 metri, din care opt metri, parteacarosabilă şi doar doi pentru trotuare. Pentru această construcţie, s-auluat şi diverse suprafeţe de teren de la CFR, SacheAvramescu şi Dumitru Simian (dosar 6/9.02.1906).1906 – încep lucrările de introducere a curentuluielectric stradal şi în casele particulare. În acest sens, semontează 125 lămpi electrice de tip Siemens- Schuckert,de opt amperi, cu durata de ardere de 15-16 ore. În celetrei fabrici, precum şi în casele particulare, au fostmontate un total de 21 lămpi. La iluminatul stradal, aufost folosiţi stâlpi de oţel de tip Mannesmann, livraţi defirma Hermann Busch din Bucureşti (dosar 34-35/1906).1911 – după un plan de aliniere şi lărgire a străzii, seexpropriază 208,83 metri pătraţi, în totalitate de laurmătorii: Ştefan Drăghicescu, patronul HoteluluiMetropol, Pleşoianu,Alexiu şi Blebu (dosar 23/1911).1910-1912 Ştefan Drăghicescu ridică pe stradaCălăraşilor o casă cu etaj, în vecinătatea proprietăţiidoctorului Deşliu iar costul acesteia atinge 52.00 lei pe osuprafaţă de 779 metri pătraţi. La început,la parter afuncţionat un magazin cu coloniale, iar la etaj, un hotel.Peste ani, însă, în această construcţie a arhitectuluiAlfred Cernea va funcţiona Şcoala de Menaj.1914-1915 datorită afluxului de ţărani care îşidesfăceau produsele în Piaţa Centrală, se considerănecesară construcţia unui pasaj (stradelă) prin curtea hotelului I.G.Temelie, care se găsea complet ruinat. Totul în ideea şi cu scopul clarde a mai crea încă o cale de comunicaţie între strada Călăraşilor şiPiaţa Centrală. Ion Gârbină este cel însărcinat cu şantierul propriu-zis(dosar 21/24 octombrie 1915).1919-1920 în Planul Cartografic al oraşului întocmit de inginerulsilvic M. Secăreanu, la scara 1/5000, strada Călăraşilor, de laintersecţia cu Bld. Tudor Vladimirescu deviază spre sud-vest pe olungime de 500 metri, după care urcă aproximativ paralel cu IazulMorilor spre vestul urbei, intersectându-se cu calea ferată şi stradacăpitan Georgescu, oprindu-se în Calea lui Traian.1920, iunie 25 – se realizează a doua diviziune a străzii, astfelîncât segmentul de stradă dintre Traian şi pasajul de cale ferată vapurta numele eroului Colonel Apostol Dumitrescu. (dosar 26/25 iunie1920)1922 – se produce o nouă schimbare de nume, segmentul destradă dinspre pasajul de cale ferată şi Tudor Vladimirescu se va numiAl. Consatntinescu. În acel an, după 35 de ani de folosire, disparedefinitiv din reţeaua stradală numele Călăraşilor.1947 este anul din care tronsonul se va redenumi Libertăţii, ca şiîn zilele noastre. Trebuie adăugat că, de-a lungul acestei străzi, îşiaveau sediul două şcoli (între 1935-1949, a funcţionat în casa d-luiŞtefan Drăghicescu, la parter şi etaj, Şcoala de Gospodărie şi Menaj.Din 1935, şcoala primeşte şi numele de I.G. Duca până al reformaşcolară, când va fi redenumită Şcoala de Menaj).1919-1930 a doua şcoală a funcţionat la nr.22, sub numele deŞcoala normală de fete (dosare 1/1924, 113/1924).În continuare, aş dori să facem cunoştinţă cu câteva dintre celemai importante construcţii ale acestei străzi, în timp:1903 – Andreas Geltsch – corpuri de case la moară, nr. 1491906 – N.I. Simian – cele două case de la fabrică, ce se maigăsesc şi azi, lângă pasajul CFR, nr. 121907 – Maria şi Ion Fofelzan (cârciumar)1908 – moara de apă Gh. Ştefănescu1910- Nicolae Şteflea (militar)1912 – Angst Demeter, nr. 361914 – Ion Frâncea (cârciumar), nr. 15, foste C.C. Avramescu1922 – Mina Niculescu, colţ cu strada Principesa Ileana, casă cuetaj1925 – Ion Puchiu (negustor), nr. 51927 – Ştefan Sularu (bijutier), nr. 1181928 – Romică Oprea Simian (fabricant), nr. 72, arhitect A.Cernea; Eugen Creţoiu (avocat) nr. 201933 – Ion Mânduş (cârciumar), nr. 12; Ion Neamţu (negustor) nr.46.Între 1915-1916, apare şi Casa de Comerţ în oraş, colţ cu stradanouă spre Hotel Temelie şi Hala Centrală. Terenul folosit a aparţinut luiKlingvschi şi N. Temelie iar antreprenor a fost A. Coppetti.Pe strada Călăraşilor se aflau şi mai multe mori, două în partea devest, spre exemplu: 1878,moara căpitanului Avramescu, denumită şiSentinela;1889 – moara Geltsch, care folosea piua la măcinarea grâului şi aporumbului.Locuitorii satelor de dincolo de Olt se opreau la Fântâna lui Filaretchiar înainte de a pătrunde în oraş. Fântâna era ridicată de EpiscopulKiriu Kir Filaret, la 1784 şi poziţia sa ne dă şansa de a stabilicartografic vechiul vad de trecere al Oltului.