„Stop violenţei şi discriminării în şcoli!”


• campanie educativ-preventivă desfăşurată de jandarmi în Liceul Tehnic din Brezoi

• elevii s-au arătat receptivi pe parcursul acţiunii organizată de oamenii legii


Jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea au desfăşurat, la sediul Liceului Tehnic din oraşul Brezoi, o acţiune educativ-preventivă pentru elevi, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică în aria instituţiilor de învăţământ preuniversitar. În cadrul acestei întâlniri, s-au purtat discuţii cu elevii claselor a XI-a şi a XII-a, principalele mesaje transmise de oamenii legii având drept scop promovarea unui comportament civic bazat pe respectul reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile şi cunoaşterea legislaţiei pe linie de ordine publică.

Aceste acţiuni se desfăşoară în baza parteneriatelor educaţionale încheiate de Jandarmeria Vâlcea cu instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţul nostru pentru informarea şi educarea elevilor pe anumite domenii de interes. Obiectivul final al întâlnirilor dintre jandarmi şi elevi este reducerea numărului de fapte care ar putea afecta siguranţa şi liniştea lor şi a activităţilor educative din şcoli.

În perioada următoare, acest gen de activităţi se va extinde la nivelul întregului judeţ ca parte a unei campanii de informare, prevenire şi dialog social intitulată „Jandarmeria pe înţelesul tuturor” – Etapa I – „Stop violenţei şi discriminării în şcoli!”, care se derulează la nivelul instituţiei, în intervalul septembrie 2013 – septembrie 2014.