Ştefan Smărăndoiu – Magia performanţei sub zodia metodei imperturbabile
Unul dintre conceptele far, din cărţile far, (Huisqan) este acela al lui Descartes din „Discursul asupra metodei”: metoda, despre care afirma mai târziu Im. Kant, „naşte obiectul”.
R. Descartes a propus în prefaţa unei serii de „eseuri ştiinţifice” (Dioptrica, Meteoriţii, Geometria) textul cu denominaţia „Discursul” în șase părți, care permit lectorului să circumscrie segmente desfoliante.
„Bunul simţ este, afirmă Descartes, lucrul cel mai bine împărţit din lume.” Dezmărginirea care-l cuprinde pe Descartes, descriind ştiinţa vremii, îl va duce la aserţiunea: „Să studiezi şi în mine însumi”.
O sintagmă la care trebuie să meditezi: „Seninătatea răgazului, cumulativă ca ştiinţă, summum apoi, de unde politropia geometriei gândirii.
Ar urma „îndoiala metodică”, un parcurs instituitor de sens. Îndoiala aduce o certitudine: aceea că cea mai bună certitudine este lipsa certitudinii (în lexeme moderne).
Îndoiala va propune cogito-ul (după cum s-a spus, Descartes nu a scris „Cogito, ergo sum” niciodată).
„Argumentul ontologic” – revelaţiile „imaginarului”/certitudinii despre divinitate.
Demersul lui Descartes este structura de adâncime a ştiinţei de azi, unde experimentul nu este adevărat sau fals, ci are eleuterehia avangardei, de altă structură, dar cu exuberanţa reveurului. Este acest tip de producere ştiinţifică o lovitură frontală împotriva vechii cutume.
Am întreprins acest discurs filosofic ca prolegomene la cartea profesorului Ştefan Smărăndoiu: „Magia performanţei” (Magia numerelor. Metode şi tehnici de rezolvare, Editura „Şcoala cu Ceas”, Rm. Vâlcea, 2010). O carte excelentă despre metodă în cultura matematică şi despre „magia numerelor”.
Volumul este dedicat profesorului Nicolae Vlădescu, căruia Ştefan Smărăndoiu i-a fost elev.
Este în timp un dialog (cum me ipsum) ştiinţific, cu, evident, tymos, mentor-discipol, Ştefan Smărăndoiu devenind el însuşi, mentor pentru generaţii de elevi.
Nefiind matematician, remarc stilistica semnificatului comunicaţional din denominaţii şi trimiteri metaferente. În subcapitolul „pătrat supermagic”, de exemplu, întâlnim citarea lui Albrecht Dürer (din timpul – Abufalia – einsester), interpretat matematic, dar, sublimând, precum, mathesis universalis, hermeneutica din „Melancolia”.
În „Istoria frumuseţii” U. Eco eseizează despre „Frumuseţea magică între secolele XV şi XVI” (Despre conceptul de magie la noi au scris umanişti, dar şi oameni de ştiinţă: Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Horia Roman Patapievici, Andrei Pippidi, Andrei Oişteanu, Mihail Neamţu, iar din celălalt palier: M. Ghica, Ştefan Odobleja, Solomon Marcus, Basarab Nicolescu, Ştefan Lupaşcu.).
Subiecţii (elevi, profesori şi nu numai) domnului profesor Şt. Smărăndoiu receptând „metatextele” (problemele) propuse îşi construiesc o „forma mentis”, parcursul matematic, intersectând, nu complementar, ci transfrastic, expresivitatea magică şi pătratul supermagic. (Rareori se pot întâlni matematica, literatura, arhitectura, muzica, artele plastice, ironia după Socrate, într-o carte, denotativ spus, memorabilă.)
Volumul profesorului Ştefan Smărăndoiu diseminează la fiecare pagină segmente carteziene şi taumaturgic subsecvente, textualizant indecidabile, în paradigma a ceea ce Derrida numea „garde-fou” (guardrail).
Substanţialitatea cărţii profesorului Ştefan Smărăndoiu, laborioasă, originală, interogativ-finalizantă, pentru a decela apoi deschiderile eclatante într-un sistem de gândire meticulos focalizat, se desfăşoară, parafrazând, sub zodia metodei imperturbabile.