Ștefan Prală – susținut de scriitorul Ioan Barbu la alegerile parlamentare din 9 decembrie (1)

În Colegiul electoral Drăgășani pentru Camera deputaților, candidatul ȘTEFAN PRALĂ câștigă noi simpatizanți pe zi ce trece. Este om de-al locului, iubit de cetățeni, de dimineața pînă seara târziu stă de vorbă cu locuitorii comunelor arondate acestui colegiu, cu cei din municipiul Drăgășani, ascultă pe îndelete doleanțele oamenilor, le prezintă programe reale pentru un viitor mai bun. Nu le promite marea cu sarea, cum au făcut-o alții dinaintea lui, ci planuri care se pot realiza, cu prevederi specifice zonei, ca sărăcia să fie alungată. Posibilități sunt, numai voință n-a existat.

Recent, a apărut volumul lui Ioan Barbu „Lauri pentru aleșii mei (Prima carte cu prieteni)”. Între eroii cărții se află și candidatul de deputat pentru Parlamentul țării Ștefan Prală, pe care autorul îl prezintă ca un om al inițiativei,  gata mereu să-și ajute semenii, luptător pentru dreptate și adevăr încă de acum 23 de ani, de pe baricadele Revoluției.

Iată cum îl prezintă cititorilor pe viitorul deputat Ștefan Prală.

Un vâlcean pe baricade

Libertatea noastră a fost scăldată în sânge. Au trecut două zeci şi trei de ani. Imaginea acelor zile îmi stăruie şi astăzi în priviri, iscând miraje. Le privesc, în clipe de aduceri aminte, ca într-o proiecţie de cinematograf. Agitaţie, oameni în stradă, mulţi tineri şi tinere, studenţi veniţi acasă de prin oraşele ţării să ia parte la facerea unei lumi noi.

Marşul schimbărilor se declanşase la Timişoara, la mijlocul lunii decembrie: „Jos comunismul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Vrem pâine!”, „Vrem căldură!”… Temerarilor li s-a răspuns cu gloanţe. Primii împuşcaţi au fost pe treptele Catedralei. Satrapii erau în stare să-l ucidă chiar şi pe Dumnezeu! Forţe noi, aliaţi noi în Iaşi, Braşov, Oradea, Arad sau Sibiu, în Bucureşti: „Ieri la Timişoara, azi în toată ţara!” Românii se trezeau dintr-un somn adânc. Vuietul nemulţumirilor declanşează o ploaie de foc. Curajul sporeşte, sutele, miile de voci se transformă în torent: „Jos dictatorul!”, „Jos tiranul!”, „Trăiască libertatea!”… Atunci, în acea vâltoare de glasuri slobozite din tăcere şi spaimă, l-am întâlnit în fruntea mulţimii pe Ştefan Prală. Un tânăr înconjurat de tineri. Un Gavroche al Vâlcii, simbol de curaj încă din primele ceasuri ale văpăii care se întindea. În glasul său şi în ale celor din jur, coloritul lozincilor căpăta nuanţe aprinse: „Tineri, veniţi cu noi!”, „Nu vă e frică, dictatorul pică!”

Revolta se transformă în revoluţie. Nici astăzi, după mai bine de două decenii, nu este cunoscut, îndeajuns, zbuciumul „arhitectului” întrupat în tinerii aceia cu piepturile goale, care luptau pentru impunerea proiectului lor de libertate. Au împletit curajul cu frăţia în luptă. „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”, „Dictatorul a fugit, nu plecaţi acasă, rămâneţi pe baricade!”. Vorbele de îndemn ale tinerilor, în elanuri revoluţionare, se înălţau într-o melopee care subjuga lumina, transformând-o în cântec, în ritm înflăcărat de marseieză. Uralele mulţimii erau ritmate după muzica de luptă care se auzea în difuzoare. Timpul ne dezvelea noi unghiuri, mai înainte nedesluşite, neînţelese. Prin tunelul acela de voci – „Nu plecaţi acasă, rămâneţi să luptaţi!”, „Tiranul a fugit!”, „Trăiască libertatea!” – se făceau primii paşi spre un alt teritoriu, al libertăţii. Tinerii intuiseră înaintea altora acest nou teritoriu, se vedea pe feţele lor, în atitudinea lor fără de compromisuri şi îngenunchieri.
CONTINUARE…