Start pentru prima de ovine şi caprine


Adrian-Pintea• de azi, crescătorii de ovine şi caprine pot solicita prima pe cap de animal aferentă acestui an, însă nu înainte ca asociaţiile de profil care vor viza cererile beneficiarilor să depună la sediile APIA documente justificative

Ordinul MADR privind modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplica­rea schemelor de plăţi naţionale direc­te complementare (CNDP) în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine pentru anul în curs a fost aprobat de MADR şi urmează a fi publicat în Monitorul Oficial. Deşi semnat pe data de 03.04.2012 şi trimis spre publicare în Monitor, Ordinul NU a fost afişat pe site-ul MADR (cel puţin nu la momentul redactării acestui material (05.04.2012), cu două zile lucrătoare înainte de depunerea cererilor). Beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare la speciile ovine şi caprine pot depune cererile la sediile APIA în perioada 9 aprilie – 17 mai 2012. Cererea va fi vizată de asocia­ţiile crescătorilor de ovine/caprine le­gal constituite, viză care atestă efectivele de ovine/caprine pentru care se poate solicita primă.

Efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită prima trebuie să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 20 august 2012.

„APIA va întocmi şi transmite Mi­nis­terului Agriculturii şi Dezvoltării Ru­rale, până în data de 1 octombrie 2012, situaţia centralizatoare cu efec­ti­vele eligibile la plata primelor pentru anul 2012, în vederea stabilirii cuan­tu­mului primei pe cap de animal. Ordinul prevede posibilitatea completării cererilor individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, pentru benefi­cia­rii care solicită primă pentru un efectiv mai mare de 500 capete femele ovine/caprine. După tipărire, cererea vizată de asociaţie se depune la centrul local/judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti” ne-a explicat Adrian Pintea, directorul APIA Vâlcea.

Cererile beneficiarilor trebuie să fie vizate de către asociaţiile de profil legal constituite. Spre deosebire de anul trecut, dreptul de viză presupune îndeplinirea câtorva condiţii suplimen­tare. Asociaţiile trebuie să dovedească faptul că sunt funcţionale, conform bi­lan­ţului contabil depus în anul anterior solicitării primei, şi să aibă cel puţin un angajat specialist, inginer zootehnist sau medic veterinar.

În termen de trei zile de la publi­carea Ordinului, asociațiile crescă­to­rilor de ovine/caprine care doresc să vizeze cererile crescătorilor depun la centrele APIA certificatul de înregis­trare fiscală; hotărârea judecăto­reas­că de constituire a asociaţiei; statutul asociaţiei şi completările la statut, după caz; bilanțul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară; documentul care atestă relaţia de muncă dintre asociaţie şi specialist. Efectivul solicitat la plată trebuie să fie înscris în Registrul na­ţional al exploataţiilor la data solicitării primei. Animalele născute începând cu data de 1 ianuarie 2010 trebuie să iden­tificate cu o crotalie auriculară sim­plă şi cu o crotalie auriculară elec­tro­nică, ambele conţinând acelaşi nu­măr unic de identificare a animalului, iar cele născute în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 trebuie să fie identificate cu două crotalii auri­cu­lare simple, ambele conţinând acelaşi număr de identificare a animalului. Pentru animalele născute până la 31 decembrie 2008, Ordinul nu specifică modalitatea de individualizare a animalelor eligibile la plată.

Potrivit statisticilor oficiale, anul trecut, sprijinul pe cap de animal la speciile ovine/caprine a fost solicitat de 48.061 crescători de animale pentru un efectiv total de 7.705.402 animale.