Start lucrărilor la căminul de bătrâni din Bălcești


Ion-Calea4• Cîlea nu a stat mult pe gânduri și s-a pus pe treabă • În Bălcești, se muncește • reparațiile sunt în toi, personalul – angajat

Au trecut luni bune de când fostul ministru al Sănătății, Cseke Attila, și-a pus serios amprenta asupra zonei Băl­cești prin desființarea spitalului. Nici acum localnicii nu au punct sanitar care să asigure serviciile medicale. Dacă în ceea ce privește înființarea unui centru multifuncțional în Bălcești mai avem de așteptat, situația reali­ză­rii unui azil de bătrâni este mai bună. Pentru a avea un astfel de centru, Consiliul Județean va trebui să scoată din visteria instituției 100.000 de lei. Un centru de bătrâni înființat în clăd­i­rea fostului spital din Bălcești are ne­vo­ie de investiții și acreditare, lucruri ce presupun și fonduri. Astfel, pentru a pune pe picioare și a da în funcțiune un asemenea obiectiv social, este ne­voie de acreditare, de lucrări de repa­rații și de mobilier. Din datele furnizate de Ion Stanciu, consilierul președin­te­lui CJ Vâlcea, Ion Cîlea, deja s-a dat startul lucrărilor de reparații și au fost apro­bate și sumele aferente investi­ții­lor: 200 de milioane de lei pentru repa­ra­ții și 600 de milioane pentru mobilier, bani ce vor fi achitați în 2012. De ase­me­nea, există și personal angajat care se va ocupa de acest centru. Men­țio­năm că, dacă acum Consiliul Județean va plăti pentru aceste investiții, peste câțiva ani va avea ca responsabilitate și plata salariilor angajaților și a utilităților.