Ștafeta a fost predată la ISU „General Magheru”


Data de 5.10.2016 este ziua în care inspectorul șef Mesescu Adrian Andrei a predat ştafeta conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea. Ofiţer emblematic, cu o activitate meritorie în slujba cetăţeanului, în urma raportului personal, domnul colonel Mesescu Adrian Andrei trece în rezervă cu drepturi depline de pensie. La conducerea ISU „General Magheru”, este împuternicit prin Ordin al IGSU domnul Colonel Nuţă Ionel, care până în acest moment a ocupat mai multe funcții de conducere (adjunct al inspectorului șef 2009/2016; șef serviciu prevenire; șef de stat major; consilier juridic și ofițer de resurse umane), experiența acumulată fiind cea care a stat la baza numirii sale în această funcție. Astfel, după mai bine de 40 de ani de carieră militară, din care aproape 12 ani la conducerea ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea colonel Mesescu Adrian Andrei, prezent în faţa cadrelor de la reşedinţa unităţii, a spus: „Sunt ofiţer de carieră și am peste 40 de ani de uniformă. După Şcoala Militară de ofiţeri, am lucrat ca şi ofiţer într-una din unităţile militare de la Vlădeşti. Din 1990, la Inspectoratul de Protecţie Civilă Judeţean Vâlcea, până în data de 15 decembrie 2004, anul de naştere al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea, care a rezultat prin unificarea Inspectoratului de Protecţie Civilă Judeţean cu Grupul de Pompieri Judeţean. Anul 2004 m-a găsit în postura de şef al Inspectoratului de Protecţie Civilă din anul 1998 şi, ulterior, inspector şef la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «General Magheru» Vâlcea. De-a lungul carierei am avut o evoluţie foarte bună şi am trecut prin toate treptele ierarhiei militare, nu am făcut salturi peste anumite funcţii, începând de la comandat de pluton, unde am instruit militari în termen timp de şapte ani, la unitatea la care am fost după repartiţie, din anul 1983 şi până în 1990, iar ulterior la Protecţia Civilă. Pe specialitatea mea avem şi câţiva militari în termen, după care am trecut pe funcţii superioare până la cea de pe care, începând cu data de 5 octombrie, trec în rezervă. Consider că din motive obiective, dar şi personale, am ajuns la un nivel la care mi-am făcut datoria. Prevederile legii mă avantajează şi în sensul în care eu am absolut tot ceea ce trebuie la nivel maxim, ca vechime, ca grupe de muncă. Este o hotărâre personală. Vorbind mai tinereşte, este şi un trend în momentul de faţă, dar în cazul meu este o diferenţă. Eu nu fac parte din categoria 48, 49 de ani. Sunt din categoria celor care se aproprie totuşi de vârsta de pensionare”.
Pentru noi, cei care am avut onoarea de a ne desfăşura activi­ta­tea alături de domnia sa, suntem conştienţi că ne va lipsi. Chiar dacă nimeni nu este de neînlocuit, cel care ne-a fost lider peste 12 ani, va rămâne mereu în inimile noas­tre ca un adevărat profesio­nist, care a reușit să mențină mai bine de un deceniu o echipă în­chegată şi şi-a asumat riscuri ală­turi de ea. În același timp, a ştiut să–şi atragă respectul subordona­ţi­lor nu prin autoritatea conferită de funcţie ci prin firea deschisă. Cere­monia oficială de trecere în re­zer­vă va avea loc în perioada imediat următoare în prezenta conducerii județului și a reprezentanților IGSU, la odată ce va fi anunțată. Pe această cale, tot colectivul ISU General Magheru al judeţului Vâlcea îi dorim multă sănătate şi pensie îndelungată!
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice