Sprijin micilor producători agricoli în absorbţia fondurilor europene


Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ţinând seama de lipsa de experienţă a producătorilor agricoli în întocmirea documentelor administrative, îndrumă, prin intermediul direcţiilor agricole judeţene, beneficiarii măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subexistenţă”, care au semnat decizii de finanţare, să întocmească şi să depună dosarul cererii de plată.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea, Florel Bădele, ne informează ca la sediul instituţiei, Strada Oituz, nr. 7, în cursul lunii octombrie, s-au prezentat 128 de beneficiari ai măsurii amintite, pentru întocmirea cererii de plată şi depunerea documentelor necesare, dintr-un total de 140 de beneficiari care urmau să-şi depună cererile în această sesiune.

După cum se observă, există o diferenţă între numărul total al cererilor care urmau să fie depuse la Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea si numărul beneficiarilor care au solicitat sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea în vederea întocmirii cererilor însoţite de documente. Diferenţa menţionată se explică prin faptul că sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea pentru beneficiarii măsurii 141 se acordă numai la solicitarea acestora. Beneficiarii pot să-şi întocmească singuri cererea şi să o depună însoţită de documente.

În plus, din 9 noiembrie 2011, aproape 250 de beneficiari ai Măsurii 141 vor trebui să se prezinte pentru întocmirea dosarului cererii de plată în vederea depunerii acestuia la Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea, conform manualului de procedură de autorizare la plată, aferente anilor I – III de implementare. Este vorba de un volum de două ori mai mare decât cel întreprins până acum. Directorul Executiv al Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea arată că fiecare beneficiar va fi contactat telefonic pentru a fi programat să se prezinte pentru întocmirea dosarului într-una din zilele lunii noiembrie sau decembrie. Respectarea acestei programări va duce la evitarea aglomeraţiei şi va da eficienţă muncii de sprijin a producătorilor agricoli.