Sprijin european acordat sectorului vitivinicol în perioada 2019-2023


Recent, a fost aprobată hotărârea privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019 – 2023. Actul normativ are în vedere modalitatea acordării sprijinului financiar din partea Uniunii producătorilor din sectorul vitivinicol, pentru perioada de programare 2019 – 2023.
Prin acest act normativ se creează cadrul juridic necesar armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene în sectorul vitivinicol, iar adoptarea sa răspunde obiectivului noului Program Național de Sprijin în sectorul vitivinicol și a măsurilor notificate pentru perioada 2019 – 2023.
România a înaintat Comisiei Europene în data de 01.03.2018, noul Program Național de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019 – 2023, elaborat pe baza evaluării Programului Național Suport 2009 – 2013, a Programului Național de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014 – 2018 precum și pe baza analizei nevoilor sectorului vitivinicol românesc.
Se menține alocarea financiară în cuantum de 47,7 milioane euro anual, pentru măsurile de sprijin notificate în cadrul Programului Național de Sprijin în sectorul vitivinicol, 2019 – 2023, respectiv: restructurarea și reconversia plantațiilor viticole; promovarea vinurilor; asigurarea recoltei; distilarea subproduselor; investiții
Programul Național de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019 – 2023 a fost elaborat în cadrul unui grup de lucru coordonat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din care au făcut parte reprezentanți ai Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, ai Direcției monitorizare, inspecții, verificare și control, ai Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicolă, ai Patronatului Național al Viei și Vinului și ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
În conformitate cu prevederile europene în vigoare, statele membre au obligația de a reglementa prin norme interne modul în care sunt instituite măsurile de sprijin, măsurile de reglementare, modul de gestionare al potențialului de producție și controalele oficiale ale instituțiilor abilitate.