Spitalul Brezoi, o săptămână fără vaccin antitetanos!


Timp de o săptămână de zile, unitatea medicală din Țara Loviștei nu dispune de vaccin antitetanos. Potrivit declarației managerului Spitalului Orășenesc Brezoi, dr. Vasile Cerbu, recent, s-a făcut comandă de un nou stoc de vaccin antitetanos, urmând să ajungă la unitate în maxim o săptămână de zile. Pentru 50 de fiole de vaccin, conducerea spitalului a achitat suma de 22 de milioane lei vechi. „Demersul se face prin încredințare directă, deoarece Institutul Cantacuzino nu produce vaccinul; este adus din import. Vaccinul este utilizat în cazul pacienților cu plăgi tetanigene, înțepături de cuie ruginite, mușcătură de câine, plăgi cu pământ, în acest caz vorbind de victime ale accidentelor rutiere”, a mai precizat dr. Cerbu.