Speranţele vâlcenilor renasc sau mor la finalul acestei săptămâni! Comisia de Disciplină va oferi verdictul final în cazul „CraiOlguţa”


Vineri, 11 iulie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal va avea loc o nouă întrunire a Comisiei de Disciplină. Printre altele, membrii acestui for vor dezbate situaţia echipelor CSM Râmnicu Vâlcea şi CS Universitatea Craiova, grupări care se luptă pentru un loc de Liga I. Deşi vâlcenii nu s-au simţit doriţi la „masa bogaţilor” după ce, prin votul Adunării Generale a FRF, CS Universitatea a primit afilierea definitivă, iar Articolul 54 a fost abrogat, oficialii clubului din Zăvoi consideră că, în cele din urmă, adevărul va ieşi la lumină. Având un bun exemplu în ceea ce s-a întâmplat anul trecut, atunci când Concordia Chiajna a preluat locul Rapidului în Liga I deşi campionatul începuse, conducătorii grupării din Zăvoi speră ca echipa noastră să ajungă în cele din urmă pe prima „scenă” a fotbalului românesc. Chiar dacă pentru asta va fi nevoie de formularea unui recurs scump şi costisitor, împotriva unei eventuale decizii nefavorabile a Comisiei de Disciplină, tocmai la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveţia! Oricum, primul pas concret va fi făcut la finalul acestei săptămâni când, după multiple amânări, Comisia de Disciplină a FRF trebuie să ofere un verdict clar.

 

Burleanu: „Aşteptăm o decizie a Comisiei de Disciplină”

 

Chiar dacă Adunarea Generală a votat afilierea definită a CS Universitatea Craiova, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a spus, recent, că acest vot poate fi doar parţial sinonim cu promovarea grupării din Bănie. Răzvan Burleanu (foto) a apreciat că este de preferat să se aştepte momentul în care forul competent, anume Comisia de Disciplină, se va pronunţa. „Avem o decizie a Comitetului Executiv pentru validarea rezultatelor. Bineînţeles, afilierea cu drepturi depline înseamnă şi dreptul la promovare. Ştiţi care a fost poziţia mea faţă de acest caz. Nu se va mai întâmpla vreodată ca o echipă de fotbal să fie invitată în Liga a II-a, a III-a sau chiar să ne trezim cu ele direct în cupele europene. De asemenea, aşteptăm şi o decizie a Comisiei de Disciplină în cazul afilierii CS U. Craiova. Acel articol a fost eliminat inclusiv din nou Statut, care a fost votat în Adunarea Generală. Nu poţi să stai trei ani de zile în Liga a IV-a şi să nu ai drept de promovare, pentru că asta însemna acel punct. Până acum s-a aplicat vechiul Statut. În noul Statul sunt foarte multe puncte noi care reformează fotbalul românesc şi poate fi un exemplu inclusiv pentru fotbalul european”, a declarat şeful Federaţiei Române de Fotbal.