„Sper să facem la Vâlcea, în viitor, o echipă de handbal masculin”


• declară antrenorul Mia Rădoi după succesul înregistrat cu formaţia de juniori V a HCM Torok

„Povestea” echipei de handbal băieţi de la HCM Torok a început în urmă cu trei ani, când antrenorul Mia Rădoi s-a gândit că ar trebui făcută o echipă care să reprezinte judeţul în competiţiile naţionale. „Pe unii îi am la antrenamente de trei ani, pe alţii mai puţin. Vorbim de băieţei cu vârste de 7 sau 8 ani, ai căror părinţi nu credeau că există o astfel de echipă în handbal. Am pus anunţuri prin şcoli, am început de jos… Părerea mea este că orice antrenor trebuie să înceapă de jos, să parcurgă toate etapele. Multă disciplină e nevoie în pregătirea băieţilor, faţă de fete, pentru că ei luau totul în joacă. Anul acesta, însă, a fost prima dată când am ajuns la un turneu final şi au văzut că e ceva serios”, spune Rădoi.

Au câştigat turneul regional!
Primul turneu de juniori V (copii cu vârsta de 10 şi 11 ani) pentru echipa HCM Torok s-a derulat la Reşiţa, unde vâlcenii – respectând cu stricteţe toate indicaţiile antrenoarei Mia Rădoi – s-au bucurat de succes: au câştigat toate cele patru meciuri pe care le-au disputat! „Au învins formaţiile din Timişoara, Sânnicolau Mare şi Drobeta Tr. Severin. În finală, într-o atmosferă electrizantă, creată de părinţi şi de celelalte echipe prezente la turneu, băieţii mei s-au impus cu scorul de 15 – 9 în faţa grupării gazdă, a şcolii de handbal „Adrian Petrea” din Reşiţa. Sunt foarte mulţumită de angajamentul lor, de felul în care s-au comportat. Am mare încredere în această echipă şi sper ca ei să reprezinte baza unei echipe solide de handbal masculin, în viitor, la Vâlcea. Cred că ar fi binevenită şi o echipă de handbal masculin în Râmnic”, a spus Mia Rădoi la întoarcerea de la Reşiţa.

Au ratat la un gol podiumul de la Mediaş
În luna iunie, la Mediaş, a avut loc turneul final de minihandbal masculin. În ultima fază a competiţiei au acces 16 echipe. Printre formaţiile care s-au luptat pentru titlul naţional s-a regăsit şi HCM Torok, reprezentanta singurului club din judeţul Vâlcea care mizează şi pe handbalul masculin. Deşi s-au aflat la prima experienţă la un turneu final, micuţii handbalişti vâlceni au reuşit să producă surpriza la Mediaş. Aceştia au avut o evoluţie extrem de apreciată de către toţi cei prezenţi, reuşind să dispute finala mică a campionatului.
În faza grupelor preliminare, echipa Miei Rădoi a câştigat tot ce se putea: s-a impus cu scorul de 14 – 9 în faţa celor de la CSŞ Ploieşti, a dispus cu 8 – 5 de AHC Potaissa Turda, iar apoi a câştigat şi duelul cu HCM Constanţa. Astfel, formaţia vâlceană a acces cu maxim de puncte în grupele principale. În această fază, micuţii handbalişti vâlceni s-au impus cu 17 – 11 în faţa celor de la LPS Focşani, dar au pierdut întâlnirea cu CSM Ploieşti, cu scorul de 19 – 12. S-au clasat pe locul 2 în grupa principală din care au făcut parte şi şi-au asigurat prezenţa în semifinale. Aici au dat peste „Happy Kids 2010” Medgidia, echipă care câştigase toate jocurile de până atunci. Trupa Miei Rădoi a pierdut în semifinale cu scorul de 19 – 13 şi a ratat astfel finala competiţiei. În finala mică a dat din nou peste CSM Ploieşti, grupare care s-a impus şi de această dată, dar mult mai greu, la doar un gol diferenţă, cu scorul de 14-13. Astfel, HCM Torok a ocupat la final locul 4, un rezultat foarte bun ţinând cont de nivelul competiţiei.

Rădoi: „Apărarea a fost punctul nostru forte”
Provenind dintr-un oraş fără tradiţiei în handbalul masculin, micuţii jucători ai Miei Rădoi au reuşit o performanţă la Mediaş, în compania unor formaţii care ani la rândul au ţinut capul de afiş la nivel juvenil. „Nu m-am gândit niciodată că la această categorie de vârstă, la o competiţie pentru copii de 10 şi 11 ani, nivelul poate să fie atât de ridicat! Sincer, am rămas impresionată. Iar faptul că noi am ajuns să ne luptăm pentru o medalie la acest nivel, nu poate decât să mă facă mândră că lucrez cu nişte copii deosebiţi. Au fost extraordinari! Pentru mine, ei sunt nişte eroi. Am avut şapte meciuri în trei zile şi am reuşit să le facem faţă. Nici un moment nu s-au plâns că le-ar fi greu, că nu mai pot. Au luptat până la ultima picătură de energie. Apărarea a fost punctul nostru forte. Chiar dacă nu am prins podiumul, eu sunt foarte mulţumită de băieţii mei. E un lucru mare că au reuşit să ajungă până aici. Dacă în finala mică nu interveneau alţi factori, am fi obţinut locul 3. Ne-au ajutat mult şi părinţii, care au făcut o atmosferă în sală ca la meciurile Oltchim-ului, din Liga Campionilor. Au venit înarmaţi cu tobe, goarne, steaguri şi ne-au susţinut. Am lăsat o impresie foarte bună şi asta e tot ce contează. Băieţii mei trebuie să ştie că greul de acum începe. Au văzut cum se joacă, nivelul celorlalte echipe. Dacă vor şi ei o medalie, trebuie să muncească şi mai mult decât până acum”, declară Mia Rădoi. În schimb, antrenoarea echipei HCM Torok s-a declară nemulţumită faţă de medul de organizare a acestui turneu: „M-a deza­mă­git modul în care s-a desfăşurat premierea. Fiecare echipă a plătit 9,5 milioane taxe, doar pentru arbitraje, observatori şi chiria sălii… Eu cred că din această sumă puteau «rupe» o mică parte pentru a oferi nişte di­plo­me acestor copii, care au ajuns cu mare trudă până la turneul final”. Mai trebuie spus că din echipa care a obţinut un meri­toriu loc 4 la turneul final de minihandbal au făcut par­te: Cătălin Pîrvu, Roberto Militaru (por­ta­ri), Theodor Ancuţa, Tudor Prală, Alexandru Voiculescu, Eduard Papuzu, David Linţoiu, Andrei Bojete, Mihnea Cernea, Andrei Lazăr, Ionuţ Ciutacu, Albert Chiţu şi Mihai Andreian.