„Sper ca la finele lui iunie, toate satele din Brezoi să aibă apă”


• susține edilul liberal, Robert Schell

Așa cum am mai precizat într-un articol anterior, prioritățile pe acest an ale autorităților din Brezoi le repre­zintă introducerea alimentării cu apă în toate satele și asfaltarea drumu­rilor. Investiția de alimentare cu apă este realizată în baza Ordonanței 28 și prevede introducerea apei pe o su­prafață de 14 kilometri. Legat de dru­muri, asfaltarea vizează 7,8 kilometri. Deocamdată, din spusele edilului Robert Schell, apa a fost introdusă pe o suprafață de 10 kilometri, iar 3 kilometri de drum „au văzut” asfaltul. „Chiar dacă nu am primit bani pentru investiții, ne-am descurcat cum am putut și nu înregistrăm datorii către firme. Estimez ca până la finele lunii iunie să finalizez proiectul de introdu­cere a apei în toate satele”, a decla­rat, pentru ziarul nostru, alesul liberal din Brezoi.