Spectacolele Teatrului Anton Pann în atenţia directorilor de festivaluri importante din România


Astăzi, 23 mai 2014, de la ora 19.00- „O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii”

 

Teatrul Anton Pann este din ce în ce mai prezent pe scena unor importante festivaluri din România. În cadrul Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad, unde Teatrul Anton Pann a participat cu „Trilogia Belgrădeană”, directorul şi selecţionerul unic al Festivalului Naţional de Teatru, doamna Marina Constantinescu, a venit special de la Timişoara pentru a viziona acest spectacol. Vestea că este un spectacol bine regizat, bine gândit de regizorul Cristi Juncu şi scenograful Cosmin Ardeleanu, cu critici favorabile şi cu nişte actori extremi de ambiţioşi şi talentaţi, a adus-o pe selecţionerul unic de la Timişoara, la Arad. Printre spectacolele prezente în festival, apreciate şi aplaudate îndelung s-a numărat şi spectacolul Teatrului Anton Pann din Rm. Vâlcea.

Acum vorbim de cel de al doilea spectacol aflat în vizorul Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti. Este vorba de “O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii” în regia lui Vlad Massaci. Vineri, 23 mai, de la ora 19.00, doamna Marina Constantinescu se va afla în Rm. Vâlcea pentru a viziona şi acest spectacol. Trebuie să menţionăm că Festivalului Naţional de Teatru este cel mai important festival de teatru din România care se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 25 octombrie-7 noiembrie 2014. Reamintim iubitorilor de teatru că Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea, a mai fost prezent în acest important festival în anii 2006 şi 2008. 

În ultimii ani, Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea s-a bucurat să fie în elita teatrelor din România, prin nominalizările la Premiile UNITER, selecţionări ale actorilor la importante festivaluri de film, participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, la diverse manifestări de gen. Şi numai pentru aceste participări trebuie să avem mândria că, la Rm. Vâlcea, un teatru mic, din provincie, se alătură unor teatre cu tradiţie din România. La spectacolul de vineri, la care va participa şi selecţionerul unic, directorul Festivalului Naţional de Teatru, doamna Marina Constantinescu, vor mai veni şapte actori francezi care în momentul de faţă sunt la Sibiu şi alţi iubitori de teatru din Bucureşti. Vestea despre piesa regizată de Vlad Massaci, reprezentaţie de la care nu va lipsi, s-a dus până departe. În speranţa că nu vor fi emoţii pentru minunaţii actori de la Teatrul Anton Pann le dorim mult succes şi un joc excelent.