Spectacol de Muzică şi Poezie: Din cântecele poeţilor – Vasile Voiculescu


Vineri, 27 noiembrie 2015, de la ora 18.00, în Sala Iosif Episcopul a Centrului cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cer­nica, din cadrul Centrului Epar­hial din Râmnicu Vâlcea, va avea loc Spectacolul de muzică şi poezie: Din cântecele poeţilor, dedicat poetului naţional Vasile Voiculescu, cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la naşterea sa. Spectacolul este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfin­ţitu­lui Părinte Varsanufie, Arhiepis­co­pul Râmnicului, în parteneriat cu Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Actorii vâlceni Cristian Alexandrescu şi Lidia Stratulat vor recita versuri din opera literară a poetului Vasile Voiculescu, iar soprana Graţiela Solomon, violonista Ana Dana şi clarinetistul Tudor Poenaru vor da viaţă unor creaţii simfonice semnate de compozitori precum Enescu, Schubert, Schumann, Bach şi Debussy. Prima parte a spectacolului va fi transmisă în direct, de către postul local de televiziune VTV, în intervalul orar 18.00 – 19.00, urmând ca partea a doua să fie difuzată ulterior. Vasile Voiculescu s-a născut la 27 noiembrie 1884, în localitatea Pârscov, din judeţul Buzău, şi a trecut la cele veşnice la 26 aprilie 1963, în București. S-a îm­bogăţit cu o autentică pre­gătire ştiinţifică, cu studii me­di­cale şi cunoştinţe de filosofie. După anul 1948, el a suferit mult pentru convingerile sale demo­cra­tice. La vârsta de 74 de ani, poetul a fost arestat şi condam­nat politic, luându-i-se dreptul de a mai publica. A suferit în în­chisorile comuniste vreme de patru ani, în perioada 1958-1962. În închisoare, s-a îmbol­nă­vit de cancer și a trecut la cele veşnice la 26 aprilie 1963, în lo­cuința sa din București. A lăsat în urma sa, ca moştenire neamului românesc, o operă literară de mare rafinament artistic şi spiri­tual. Testamentul său poate fi exprimat în următoarele sale cuvinte: Pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă literară, în loc să mă depărteze, m-au apropiat de credinţă. (…) Credinţa trebuie să stea la temelia spiritului omului normal.