Șomajul în Vâlcea, în scădere


cornoiu_dumitruLa finele lunii mai, în județul Vâlcea erau înregistrați 8.442 de șomeri, din care 3.923 indemnizați, în scădere cu 886 față de luna anterioară. Din totalul șomerilor, peste 3.700 sunt femei, iar 3.268 provin din mediul urban. Rata șomajului la nivel de județ este cu 0,5 puncte procentuale mai mică față de luna aprilie, când înregistram o rată de 5,2% și un număr de 9.328 șomeri. Indemnizația de șomaj medie este de 406 lei, cea minimă de 250 pentru absolvenții de învățământ, iar cea mai mare ajunge la 1.797 lei. „Evoluția ratei șomajului în ultimele luni se înscrie într-un proces de normalitate, în sensul în care, odată cu venirea sezonului cald, activitățile economice din construcții, servicii și turism sunt la capacitate maximă, iar în această perioadă rata ocupării forței de muncă crește, fapt confirmat și de statistica anilor anteriori. Mai mult, noile sancțiuni prevăzute de Codul Muncii pentru munca la negru au avut ca efect creșterea numărului de contracte de muncă înregistrate, ceea ce a potențat și mai mult scăderea ratei șomajului în județul Vâlcea”, precizează Dumitru Cornoiu, director AJOFM Vâlcea.