Șoferul unei mașini cu numere de Sibiu, «vedetă» în centrul Râmnicului


În data de 7 februarie, în jurul orei 18.35, poliţiştii locali ai dispeceratului Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au observat, prin intermediul sistemului de supraveghere şi monitorizare a municipiului, un autoturism cu numere de Sibiu care a intrat pe banda destinată taximetriştilor din cadrul staţiei situată pe strada Ştirbei Vodă, în vecinătatea Complexul Winmarkt. Ajuns pe trecerea de pietoni, acesta a încercat în repetate rânduri să treacă peste bila montată ca mijloc de siguranţă pentru trecători, manevrele fiind făcute printre numeroşii pietoni de la acea oră de vârf, pe care i-a pus într-un real pericol. Ulterior, conducătorul autoturismului a părăsit banda destinată taximetrelor prin încălcarea stâlpişorilor delimitatori. Operatorii dispeceri au direcţionat imediat echipajul mobil al Serviciului Supraveghere, Fluidizare Trafic şi Intervenţie, care a identificat conducătorul auto, acesta fiind sancţionat pentru faptele comise, conform prevederilor legale în vigoare.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea