Șoferii trebuie să știe: SE «MUTĂ» O PARCARE din centrul Râmnicului



Primăria Râmnicu Vâlcea a transmis, joi, 15 octombrie 2020, informații foarte importante pentru locuitorii din centrul municipiului, dar și pentru șoferii care au drum prin această zonă și care sunt nevoiți să găsească locuri în care să își parcheze mașinile. În rândurile de mai jos vă prezentăm integral comunicatul de presă pe care Primăria Râmnicului l-a transmis în acest sens:
„Începând de joi, 15 octombrie, parcarea longitudinală de pe strada Gib Mihăescu, pe segmentul dintre intersecţia cu strada General Magheru şi calea ferată, se mută de pe partea dreaptă pe partea stângă, pe locurile marcate în ultimele zile de către Direcţia Administrarea Domeniului Public. Demersul Primăriei municipiului a fost determinat de mai multe aspecte, printre care protejarea benzii de acces către zona comercială Simian, ordonarea parcării autoturismelor sau faptul că reţeaua de canalizare, poziţionată pe partea stângă a străzii (pe fosta cale de rulare), este mai protejată în noua configuraţie. Mai mult decât atât, din relocarea parcajului de pe strada Gib Mihăescu au rezultat 10 locuri suplimentare. Până la adoptarea completă a noilor modificări, conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie pe această stradă şi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri”, se arată în comunicatul de presă la care am făcut referire.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea