Șoferi, mare atenție! Polițiștii sunt pe urmele voastre


Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că mai multe acţiuni rutiere vor fi desfășurate în perioada următoare. Conform sursei citate, astfel de acțiuni sunt necesare pentru „creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, urmărindu-se, în special, combaterea conducerii de autovehicule pe drumurile publice, cu viteză excesivă”. În acest sens, se amintește că vor fi folosite, la capacitate maximă, aparatele radar aflate în dotarea unitățiilor.
„Reamintim faptul că viteza excesivă de deplasare pe drumurile publice și neadaptată la condițiile de drum este cauza principală generatoare de accidente rutiere mortale și grave. În egală măsură, se urmăreşte prevenirea şi combaterea conducerii de autovehicule pe drumurile publice, în stare de ebrietate, dar şi a depăşirilor neregula­men­tare”, anunță polițiștii vâlceni.

Un tânăr teribilist din Lădești și-a pus viața în pericol
• fără permis, acesta a condus un moped și a lovit un autoturism
Recent, poliţiştii Secției 8 Rurală Lăpușata au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 676 B, pe raza comunei Lădești, s-a produs un accident rutier. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că un moped a intrat în coliziune cu un autoturism, iar conducătorul mopedului a fugit de la locul accidentului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că șoferul mopedului a fost un tânăr cu vârsta de 19 ani și domiciliul în comuna Lădești. Mai mult, oamenii legii au constatat că tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Din fericire, niciunul dintre cei doi șoferi implicați în evenimentul rutier nu au fost răniți. Polițiștii vâlceni au anunțat că pe numele tânărului teribilist a fost deschis un dosar penal, în care urmează să fie cercetat pentru fapta comisă.

La 49 de ani încă nu i-a venit mintea la cap:
Un bărbat fără permis, prins la volan pe străzile din Râmnic
Într-una dintre diminețile trecute, poliţiştii rutieri râmniceni s-au confruntat cu o situație mai rar întâlnită. La încheierea rondului de noapte, aceștia au oprit pentru control o mașină care circula pe bulevardul Pandurilor din sudul Râmnicului, în apropierea intersecției cu strada I.C. Brătianu. După primele verificări, s-a constatat că la volan se afla un bărbat cu vârsta de 49 de ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea. Extinzând cercetările, oamenii legii au descoperit că bărbatul în cauză nu deținea permis de conducere pentru vreo categorie auto.
Pentru această faptă, bărbatul care a dat dovadă de o inconștiență crasă când s-a urcat la volan urmează să răspundă în fața legii. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis, faptă prevăzută de Codul penal.

Încă se mai fură lemne din pădurile Vâlcii
• trei bărbați au dat de belea
Luni, prin intermediul unui comunicat de presă, polițiștii vâlceni au făcut cunoscute câteva dintre rezultatele mai multor acțiuni specifice desfășurate pe linie silvică. Spre exemplu, poliţiştii Secției 7 Rurală Măldărești au identificat, pe un drum forestier din comuna Vaideeni, doi bărbați. S-a constatat că bărbații în cauză transportau material lemnos cu ajutorul a două autoturisme de teren, chiar dacă nu dețineau documente legale de proveniență ori transport. „Poliţiştii i-au sancţionat contravenţional pe cei doi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 1,2 metri cubi de material lemnos, specia fag, transportat ilegal”, au fost măsurile dispuse în cazul lemnului sustras din comuna Vaideeni.
De asemenea, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un tânăr cu vârsta de 24 de ani în timp ce transporta 1,57 metri cubi de material lemnos, cu ajutorul unei autoutilitare. Și în acest caz, materialul lemnos era transportat fără documente legale de provenienţă ori de transport în conformitate cu prevederile legale. Drept urmare, oamenii legii au aplicat o amendă în conformitate cu legislația în vigoare și au confiscat materialul lemnos transportat fără acte de proveniență.