Șofer din Olt, cu alcoolu-n sânge pe drumurile din Vâlcea


Zilele trecute, polițiștii rutieri au descoperit, pe raza comunei Câineni, un șofer care se afla la volan deși, în urma verificărilor, s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Vinovat pentru această situație se face un bărbat cu vârsta de 46 de ani și domiciliul în comuna Bălteni din județul Olt. Acum, faţă de imprudentul șofer, polițiștii vâlceni efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului.