Social-democrații au depus listele de candidați pentru alegerile din 6 decembrie


Joi, 22 octombrie, de la ora 14.00, reprezentanții Partidului Social Democrat din județul nostru au fost prezenți la Biroul Electoral Județean (BEJ) Vâlcea. În perspectiva scrutinului electoral din data de 6 decembrie 2020, aici a avut loc depunerea listelor de candidați pentru Senat și Camera Deputaților, din partea Partidului Social Democrat.
Cum se cunoaște, social-democrații din județul nostru au stabilit, duminica trecută, prin vot, ordinea candidaților pentru alegerile parlamentare. La Vâlcea, PSD-ul speră la cel puțin trei mandate de deputat (din cele șase alocate județului nostru) și unul de senator (din maximul de două).
La Senat, lista va fi deschisă de Bogdan Matei (actual senator și fost ministru al Tineretului și Sportului), iar locul al doilea va fi ocupat de Gheorghe Mihăilescu (actualul director al Direcției Silvice Vâlcea). La Camera Deputaților, lista va fi deschisă de Ovidiu Popa (actual deputat), pe locurile următoare, tot unele eligibile, urmând să se afle actualii deputați Eugen Neață și Daniela Oteșanu.