Soarta Oltchimului hotărâtă, astăzi, la Ministerul Economiei


Pentru întâlnirea de astăzi, stabilită în jurul orei 11.30, la Ministerul Economiei, o delegaţie a reprezentanţilor administraţiei publice judeţene, parlamentarilor, liderilor sindicali de la Societatea OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea şi administratorilor judi­ciari, cu ministrul Andrei Gerea, preşedin­tele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a realizat o sinteză a celor mai importante probleme pentru care speră să găsească împreună soluţii de rezolvare.

În scopul siguranţei salvării OLTCHIM şi asigurării pregătirii pentru privatizare, preşe­dintele Ion Cîlea a propus să se insiste pe următoarele opt teme: revizuirea în regim de ur­genţă şi îmbunătăţirea planului de reorgani­zare pentru funcţionarea Societăţii OLTCHIM în sistem integrat cu rafinăria ARPECHIM Piteşti; conversia în acţiuni a creanţelor Electrica, AVAS, CFR Marfă, SALROM etc. în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 – art. 95, alin (6), litera j; stoparea acţiunilor de înstrăinare prin vânzare a activelor fără a avea la bază o decizie politică şi guvernamentală, asigurarea capitalului de lucru în valoare de 50 milioane euro pentru repunerea în funcţiune şi atingerea parametrilor productivi în instalaţiile de care depind rentabilitatea şi profitabilitatea OLTCHIM; reducerea cheltuielilor neeconomice prin diminuarea numărului de directori de la 21 la maximum opt şi a excesului de servicii puse la dispoziţia acestora (autoturisme, oficii de secretariat, protocol etc), declanşarea procesului de analiză, cu maximă responsabilitate şi prin conlucrare între factorii implicaţi, a tuturor ofertelor de finanţare şi privatizare a OLTCHIM,  preluarea personalului, care asigură serviciile de mentenanţă de la Societatea Mentchim, unitate externalizată, dar cu capital integral al OLTCHIM, deoarece firma urmează să intre în faliment din cauza datoriilor istorice ale societăţii beneficiare (OLTCHIM); acordarea până la data de 30 noiembrie 2013 a drepturilor salariale restante pentru angajaţii menţinuţi în activitate, precum şi a drepturilor salariale şi plăţilor compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, pentru persoanele disponibilizate de la OLTCHIM.

Obiectivele şi revendicările de mai sus sunt acceptate şi susţinute de către autorităţile judeţului Vâlcea, sindicatele din cadrul OLTCHIM şi parlamentarii din colegiile judeţului Vâlcea.

„Situaţia economică şi financiară a Societăţii OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea care a înregistrat o continuă deteriorare pe parcursul ultimilor patru ani nu este consecinţa crizei globale, ci ea s-a manifestat exclusiv pe seama unei crize atipice, provocată de blocarea surselor de materii prime după întreruperea sistemului integrat cu instalaţiile de petrochimie şi Rafinăria de la ARPECHIM Piteşti. Această cauză a fost ignorată şi după intrarea OLTCHIM în insolvenţă, la 30 ianuarie 2013, chiar dacă reintegrarea celor două capacităţi a constituit obiectivul principal prevăzut în Planul de reorganizare al administratorului judiciar pentru repunerea etapizată în funcţiune a instalaţiilor din cadrul Combinatului de la Râmnicu Vâlcea. Acestea sunt, de altfel, şi motivele prezenţei noastre la Ministerul Economiei unde, sperăm, vom găsi înţelegere şi solidaritate pentru salvarea OLTCHIM” – a precizat preşedintele Ion Cîlea.