Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

8 decembrie 2019

Astăzi, soarta carierei Arnota-Costești s-a aflat pe masa ministrului Mediului


• va fi sau nu aprobată extinderea suprafeței de exploatare?
Astăzi, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor s-a desfășurat o întâlnire foarte importantă pentru economia județului Vâlcea. Ministrul Daniel Constantin s-a întâlnit cu Radu Renga – prefectul județului nostru, Adrian Bușu – vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea și Constantin Melinte – directorul tehnic al Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea pentru o discuție pe tema mult necesarei extinderi a suprafeței de exploatare a calcarului din cariera Arnota-Costești. De notat faptul că la această întâlnire au fost prezenți și doi dintre parlamentarii Vâlcii – deputatul Dumitru Lovin și senatorul Bogdan Matei.
După cum ați aflat din edițiile anterioare ale cotidianului nostru, întâlnirea de la București avea o importanță deosebită. Fără extinderea suprafeței de exploatare, activitățile principalelor societăți comerciale de pe platforma chimică Râmnicu Vâlcea (cu precădere Oltchim SA și Ciech Soda România) ar fi fost afectate.

Ce s-a hotărât?

Din informațiile pe care le deținem, în urma analizei care s-a efectuat astăzi la Ministerul Mediului a fost luată în calcul, la modul serios, posibilitatea despre care se spune că ar fi cea mai benefică pentru economia județului nostru. Ne referim aici la extinderea cu 16 hectare a suprafeței de exploatare, aceste hectare urmând să fie disjunse din administrarea Parcului Național „Buila Vânturarița”.
Vâlcenii prezenți la întâlnirea cu ministrul Daniel Constantin ar fi obținut promisiunea clară că, în cel mult trei luni, va fi adoptată o hotărâre de Guvern prin care se vor modifica limitele parcului. De altfel, vicepreședintele Adrian Bușu a declarat, la finalul întâlnirii, că va merge în fiecare săptămână la București pentru a se interesa de soarta ordonanței. Astfel, Bușu vrea să se asigure că ordonanța despre care s-a discutat astăzi va deveni o realitate și că traseul ei nu va fi blocat de vreun „scrib” de prin minister.

Remus Grigorescu, primul prefect care s-a interesat de
extinderea suprafeței de exploatare de la Bistrița

Problema stringentă cu care se confruntă acum reprezentanții Prefecturii și ai Consiliului Județean nu este una de actualitate. Din ce știm noi, Remus Grigorescu a fost primul prefect care a luat în calcul posibilitatea extinderii suprafeței de exploatare a calcarului de la Costești. Se întâmpla în luna august a anului 2009, când fostul prefect trimitea o adresă Guvernului de atunci în acest sens. Numai că vâltorile politice din acei ani au făcut ca situația să rămână nerezolvată deși, atât la Prefectura Vâlcea, cât și pe la Guvern s-au perindat numeroase conduceri.
Credem că, de această dată, ALDE Vâlcea ar putea bifa o victorie foarte mare pentru susținerea economiei din județul nostru. Să nu uităm că „vicele” Adrian Bușu și deputatul Dumitru Lovin vin din această alianță politică, ei fiind colegi ai ministrului Mediului, Daniel Constantin – vicepremierul ALDE de al cărui pix poate depinde acum viitorul economiei vâlcene. Iar seria coincidențelor nu se oprește aici, cei trei fiind colegi de alianță cu Remus Grigorescu, primul prefect care a identificat și încercat să rezolve această problemă!

Alte articole de la ALDE