Situaţie inedită la HCM: Gogoriţă va semna cu Vâlcea doar după ce va evolua minim un meci pentru o echipă din străinătate


Dorită de toată lumea la Vâlcea, handbalista Alexandra Gogoriţă nu poate semna cu echipa primăriei din cauza faptului că perioada de transfe­ruri s-a încheiat. Printr-o decizie nu tocmai ortodoxă, fosta echipă a inte­rului de 22 de ani, SCM Craiova, i-a reziliat contractul tocmai după înche­ierea perioadei de transferuri astfel încât jucătoarei să îi fie foarte greu să îşi găsească o formaţie pentru care să evolueze în sezonul curent. Însă, şansa pare să fie de partea Alexan­drei Gogoriţă, conduce­rea HCM Râmnicu Vâlcea depunând toate eforturile pentru ca handbalista să reprimească dreptul de a evolua în acest sezon. Chiar unul dintre vicepri­marii Râmnicului s-a implicat în rezolvarea delicatei chestiuni, Ion Gigi Matei apreciind că Alexandra Gogo­riţă este o jucătoare foarte talentată şi cu mult potenţial ce va putea ajuta formaţia noastră să atingă obiectivul propus în acest sezon.

Soluţia găsită de conducerea clubului vâlcean pentru legitimarea Alexandrei Gogoriţă este una mai rar întâlnită în handbalul românesc, însă perfect legală. Jucătoarea va fi legiti­mată la un club din străinătate, iar după cel puţin un joc în care va îmbră­ca tricoul acelei echipe, Gogoriţă va putea semna cu HCM. Cel mai pro­babil, handbalista va fi legitimată peste câteva săptămâni, după înche­ie­rea sezonului regulat. Gogoriţă va putea fi folosită de antrenoarea Si­mo­na Gogârlă în meciurile din play-out-ul Ligii Naţionale. „Luăm în calcul posi­bilitatea ca handbalista să se trans­fere la noi venind de la un club din străi­nătate. Adică să se transfere acolo, iar după câteva meciuri jucate pentru acea echipă să se transfere la noi. Nu știu dacă este o premieră în handbalul românesc, dar este posibil să fie așa. Țara în care se află clubul pentru care ar putea evolua Gogoriță câteva meciuri nu este Serbia. Ne dorim să o avem măcar în meciurile din în play-out-ul Ligii Naționale”, ne-a declarat Toma Pleșa, președin­te HC Municipal Râmnicu Vâlcea.

Până la încheierea sezonului re­gulat, HCM Râmnicu Vâlcea mai are de disputat doar două meciuri oficiale: pe teren propriu cu Universitatea Nep­tun Constanţa (8 martie) şi în depla­sare la CSM Cetate Deva (15 martie).