Site-ul care promite transparență publică: data.gov.ro


Prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Guvernul României, cetățenii sunt invitați să acceseze un site care poate servi drept model pentru ceea ce înseamnă transparență. Site-ul la care facem referire se numește „data.gov.ro” și a fost creat în anul 2013. Este gestionat de Cancelaria Primului-Ministru, pe acesta fiind încărcate, de la înființare și până în prezent, peste 800 de seturi de date în format deschis.

Ce spun reprezentanții Guvernului despre acest site?

În rândurile următoare prezentăm secvențial câteva aprecieri ale reprezentanților Guvernului României la adresa site-ului la care am făcut referire:
„Am vorbit în ministere despre importanța publicării de seturi de date deschise derivând din activitatea lor curentă, până când s-au publicat aproximativ 250 noi seturi de date. Anul acesta s-au publicat cu 500 de seturi de date mai mult decât în toată perioada de la lansare. (…) România a aderat în 2011 la Open Government Partnership, un Parteneriat internațional cu 70 membri – țări care și-au asumat să facă din transparență, participare publică la decizii și responsabilizarea instituțiilor față de cetățeni principii pe care să le aplice zilnic și în care guvernele publică o serie de date statistice detaliate, despre activitatea instituțiilor, afișate în format deschis¸ pentru a fi prelucrate/analizate încrucișat de către orice persoană interesată. Ca exemplu, în Marea Britanie, de curând a fost lansat registrul beneficiarilor reali ai activelor companiilor, parte din mecanismele de prevenție anticorupție a Guvernului Londonez, ocazie cu care mulți jurnaliști de investigație, în urma accesării de date deschise disponibile pe site-ul menționat, au publicat informații despre conexiuni între companii britanice, străine și oameni politici. (…)”.