Şirineasa, capitala căluşarilor de Rusalii

• Motto: „Când Dumnezeu a făcut biserica, dracu s-a luat la întrecere şi a făcut căluşul ca să vadă unde se va duce mai multă lume. …Dracu a câştigat de departe, că tot satul se ţinea după căluş”

• iniţiativa administraţiei liberale a ajuns la cea de-a III-a ediţie iar Festivalul căluşului vâlcean, sărbătoare a formaţiilor de căluşari din Vâlcea, a adus laolaltă trupe din Fârtăţeşti, Frânceşti, Stănesti, Drăgoeşti, Bălceşti şi Valea Mare

• parada căluşarilor pe traseul Primăria Şirineasa – Şcoala cu clasele I-VIII Centru a scos din casă sute de curioşi din localitate dar şi din împrejurimi

• reţeta evenimentului a cuprins: fanfara Gabriel Chaborschi a Palatului Copiilor Rm. Valcea care a susţinut un concert dar şi un recital folcloric al orchestrei Rapsodia vâlceană cât şi a grupului Rapsozii Oltului.

Primăria Şirineasa a reuşit, în ultimii ani, să împletească armonios tradiţia creş­tină cu obiceiul străvechi al căluşului. Despre Rusalii, scriptura creştin ortodoxă ne învaţă că Sărbătoarea marchează înte­meierea Bisericii şi e ziua când se fac şi cele mai multe botezuri. În ajun, se ţin Moşii de vară, creştinii dau de pomană de sufletul morţilor. Teologii spun că, la 50 de zile de la învierea lui Iisus Hristos, Duhul Sfânt a coborât între apostoli, în chipul unor limbi de foc, iar aceştia au început să vorbeas­că în limbi străine, pe care nu le ştiau până atunci. Evenimentul marchează şi întemeierea Bisericii. În zilele care urmea­ză acestei sărbători, Biserica îi celebrează pe cei care au contribuit la întemeierea creştinismului. Luni, după Rusalii, este sărbătoarea Sfintei Treimi. Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind celebrată încă de pe vremea apostolilor. Până la înce­pu­tul secolului al V-lea, “Cincizecimea” era o dublă sărbătoare: a Înălţării Dom­nului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Rusa­liile a devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară, cu târguri unde oamenii găsesc cele nece­sare pomenilor, dar şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare, se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor. Tot în această zi este obiş­nuit şi faimosul joc al căluşarilor, executat de ce­te de flăcăi, dans cons­tând din săritul peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele. Şi tot ca la Paşti, erau oprite înge­nun­cherea şi posti­rea în toate zilele “Cincizecimii”, erau interzise jocurile din circuri şi spec­tacolele păgâne. Casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei, obicei moştenit de la evrei. În biserici se aduc şi astăzi ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecu­vântează şi se împart cre­dincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. De la aceste detalii au pornit şi organizatorii „Căluşului vâl­cean”, adică primăria Şirineasa şi Centrul Judeţean pentru Con­servarea şi Promo­varea Culturii Tradiţionale. Ce le-a ieşit a fost zi cu totul specială care, de la an la an, promite să crească neîncetat în im­por­tanţă, expu­­nere, organizare şi partici­pare. Astfel, ajuns la cea de-a treia sa ediţie, Căluşul a reuşit să asigure câteva momente artistice de mare efect prin eforturile ce­te­­lor din căluşari din Şiri­nea­sa, Fârtăţeşti, Bălceşti, Stăneşti, Frân­ceşti, Galicea, Valea Mare. Orches­tra „Rapsodia Vâl­­ceană” şi Rapsozii Oltului li s-au alăturat acestora. La fel şi sute de participanţi, bucuroşi că tradiţia şi românismul şi-au mai câştigat un aliat la Şirineasa.

Istoric

Ritualul Căluşului a fost proclamat de către UNESCO drept ”Capodoperă a patri­moniului cultural imaterial al umani­tăţii” în 2005. Considerându-l pars pro to­tum, acest titlu devine emblematic pentru  va­loa­rea culturii tradiţionale româneşti. Iar aşa cum cere UNESCO, el trebuie să fie: protejat, păstrat, promovat şi trans­mis. Căluşul (denumit şi crai în Mehedinţi şi la românii din Timoc, călucean, căluşer în Transilvania, aruguciar la Aromâni) este un ritual de trecere (de la primăvară la vară, când spiritele morţilor sunt acti­ve) şi care se practică de Rusalii. În ciuda a 45 de ani de campanie  împotriva misti­cis­mului, căluşul este încă o parte inte­grantă a vieţii spirituale a multor sate din Câmpia Dunării (Dolj, Olt, Argeş, Teleor­man, Ilfov). Căluşul poate fi conceput ca o formă de comunicare între lumea de-aici, reprezentată de o comunitate socia­lă dată şi o lume ”de dincolo”, reprezen­tată de fiinţe mitice feminine denumite eufemistic iele. Comunicarea este me­dia­tă de o ceată de bărbaţi, în număr impar (vârsta acestora nu este prescrisă) şi care se crede că sunt investiţi de iele cu puteri supranaturale, pe care ei le fo­lo­sesc, întorcându-le, chiar împotriva ie­le­lor pentru a apăra sau vindeca pe cei care au fost ”luaţi din căluş” (îmbolnăviţi) ca pedeapsă pentru că au lucrat în zile interzise, dedicate ielelor.