Sinistrații din Alunu, tot pe la rude, în locuințe modulare sau centrul social


Situația sinistraților din comuna Alunu a rămas, din păcate, neschimbată: oamenii stau tot la centrul social din localitate, la rude sau în locuințele modulare oferite de Guvern. Se aude că unii s-ar fi pus pe construit noi case, nemaiașteptând banii promiși.
„E o situație care m-a preocupat tot mandatul, aș putea spune. Am făcut zeci de demersuri, în acest sens, către Guvern. În luna aprilie a anului trecut, când a avut loc alunecarea de teren, au fost organizate ședințe ale Comitetului pentru Situații de Urgență Vâlcea, s-a trecut la mutarea persoanelor și a bunurilor. Vara trecută, a fost semnat proiectul HG privind alocarea a 3,2 milioane lei pentru despăgubiri, în luna octombrie, am purtat corespondență cu Ministerul Dezvoltării Regionale, am făcut noi memorii, iar la finele lunii decembrie 2017 ni s-a spus că despăgubirile vor fi acordate în baza unei hotărâri judecătorești. Din păcate, nu s-a stabilit cauza deplasării haldei de steril: una naturală sau umană? Oricum, și zilele acestea am revenit la memorii, mai ales că am văzut și intervențiile parlamentarilor pe marginea acestui subiect”, a declarat prefectul județului, Florian Marin.

Cauza alunecării: umană sau naturală?

Într-adevăr, experții, când s-au deplasat în teren, au vorbit de cauze combinate, fără a spune clar: umane sau naturale? Dacă se spunea clar că este vorba de cauze naturale, sarcina despăgubirilor cădea, fără dubii, pe umerii Guvernului.
Până când lucrurile se vor aranja, într-un fel sau altul, sinistrații stau pe unde apucă: trei familii a câte zece persoane locuiesc în centrul social din Alunu, alte trei familii a câte șapte persoane stau în locuințe modulare, iar trei familii a câte zece persoane se află pe la rude.