Sincope cu… drumarii


În ultima conferință de presă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florian Marin, a ridicat și problema drumarilor. Se pare că există ceva probleme, din moment ce, în timpul avertizării Codului Portocaliu de ninsori valabil pentru județul nostru, au rămas blocate șapte tiruri. Acestea s-au «împotmolit» pe Valea Oltului, într-un punct, din cauza unui strat de gheață apărut sub un strat de cinci centimetri de zăpadă.
„Totuși, uitându-mă la ceea ce a fost în țară, problemele din Vâlcea nu au fost extraordinare. Mai grav e faptul că 3.000 de persoane au rămas fără curent electric. Dar, în 24 de ore, problemele s-au remediat”, a declarat prefectul Florian Marin pe marginea acestui subiect.