Sigilii vâlcene – selecție
Fiecare informație de ordin documentar de orice fel prezintă un câștig pentru cercetarea istorică și contribuie, în permanență, la cunoașterea cât mai amănunțită a trecutului. O sursă interesantă și importantă de acest gen pe lângă vestigiile arheologice o au și documentele, cărțile și sigiliile care aduc spre studiu desenul și criptografia heraldică, completând informațiile de natură pur istorică prin date asupra modei artistice, genealogie, stării sociale și economice a personalului, a aspirațiilor și tehnicilor de gravare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, tuș sau fum) în urma aplicării matricei sigilate ce poartă o emblemă și un text menită a individualiza posesorul (Dicționarul științelor speciale ale istoriei, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p.213) Sigiliile sunt documente ale culturii materiale a căror apariție și existență vine să completeze informațiile asupra unor antecedente deseori neînregistrate în izvoare istorice scrise, dar sunt reprezentări plastice ale unor relații istorice. Cele mai vechi amprente sigilare datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui următor, unele dintre le reproduc însă sigilii dintr-o epocă mult anterioară (Noile steme ale județelor și municipiilor din R.S.R., Ediția Direcția Generală a Arhivelor Statului, București, 1974, p.7) Sigiliile oglindesc epoca respectivă, vocabularul, au foarte mare însemnătate pentru studierea scrierii chirilice românești dar și pentru introducerea scrierii cu caractere latine. Majoritatea sigiliilor din țara noastră sunt de tip heraldic având câmpul matricei sigilare de obicei elemente ce reprezintă ocupația de bază a locuitorilor din unitatea administrativă respectivă. Sunt sigilii care evidențiază unele evenimente istorice precum: Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor sau ajută la datarea cu aproximație a documentelor pe care sunt aplicate și a căror dată de emisei lipsește. Sigiliile comunale și județene își alegeau simboluri din ocupația de bază a statului respectiv sau preluau emblema județului din care făcea parte. În Țara Românească, acest sistem de folos a sigiliilor sătești erau împărțite între proprietarul moșiei, paroh și unul din aleșii satului. Întrucât puține sunt informațiile asupra sigiliilor vâlcene, considerăm drept interesantă relevarea câtorva ce au fost folosite în secolul al XIX. Pornind de la aceste considerațiuni generale trebuie să facem precizarea că sigiliile prezentate mai jos sunt de fapt impresiuni surprinse pe diferite categorii de documente:
Sigiliul Plaiului Loviștea – 1839, de formă ovală având o bordură pe margini ocupată în partea de sus cu legenda scrisă cu litere chirilice „Plaiul Loviști” în partea de jos două crengi de laur. În centru, trei copaci de forma brazilor. Impresiunea sigilară realizată în tuș negru este deosebită întrucât toate cele cunoscute până în prezent au în câmpul central stema județului – șoimul cruciat (Arhiva Statului Vâlcea, Fondul Tribunalului, județul Vâlcea, dosar nr. 593/1839)
Sigiliul Cămărășiei Ocnele Mari, impresiune în tuș negru de formă rotundă. În centru, se află gravat un personaj cu un ciocan de minerit spărgând un bloc de sare. De o parte și alta sunt figurate două ramuri. Întreaga scenă este guvernată în câmpul superior de stema Țării Românești deasupra căreia se află inscripția „Ocna Mare”. În partea de jos a câmpului sigilar, este inscripționat anul 1839. Sigiliul a fost aplicat pe un document datat 29 mai 1842, alături de semnătura „Cămăraș L. Hristescu” (ibidem dosar nr. 6/1846)
Un interesant și prețios în ceea ce privește gravarea câmpului ne relevă sigiliul slugăresei Bălașa Măldăreasca. Această descendentă din vechea familie a Măldăreștilor, începută cu acel Tudor Maldăr, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, autentifică cu sigiliul personal documente judecătorești în perioada 1842-1843. Impresiunea sigilară este de formă rotundă, puțin ovalizată și prezintă în centru monograma cu litere latine B (ălașa) S (lugăreasa) M(ăldăreasa), înconjurată de o ghirlandă susținută în partea dreaptă de un personaj înaripat, iar în partea de sus de o pasăre în zbor. În partea dreaptă, o inimă, o cruce și o ancoră unite ce pot fi simboluri ale credinței creștine. Câmpul de jos delimitat cuprinde două turnuri încrucișate (ibidem – dosar nr.336/1842).
Un sigiliu deosebit de elegant pune în evidență un document din 1854. Impresiunea sigilară ce susține semnătura Stancăi Capeleanu provine de fapt de la sigiliul soțului său, căpitanul Tache Capeleanu. Gravura va fi fost deosebită, ea având un câmp pătrat tăiat la cele patru colțuri având o frumoasă monogramă cu litere latine T K guvernată în câmpul de sus de o pasăre ce poate fi o prelucrare a stemei Țării Românești. Familia boierilor Capeleni este una dintre cele mai vechi din Vâlcea, ultimii săi reprezentanți, oameni de o aleasă cultură vor dona în anul 1923, Liceului Alexandru Lahovari din Râmnicu Vâlcii, o deosebită colecție de artă plastică ce va avea nu numai valențe în procesul de instruire școlară dar și un caracter public larg (Fondul Prefecturii județului Vâlcea, dosar nr.75/1854).
Fără a face parte dintr-o familie boierească de tradiție Hristea Mâșu, starostele zidarilor din Râmnicul Vâlcii va ține neapărat să aibă sigiliul său, atribute heraldice ale acestora . Faptul demonstrează încă o dată că elementele gravate pe sigiliile personale la jumătatea secolului XIX nu au nimic în comun cu heraldică ci reprezintă gustul zidarului, fiind pur decorativ. Astfel, impresiunea sigilară așezată pe un deviz de reparații al localului ce găzduia în noiembrie 1854 Poliția și comanda de foc din Râmnicul Vâlcii, relevă un sigiliu încărcat. De formă rotundă, el poartă în centru un complicat scut pe care se află inițialele chirilice H.M. Deasupra o coroană iar de o parte și de alta două crengi de laur (ibidem, dosar nr. 94/1854)
Deosebit de simplă și provenind probabil tot de la un sigiliu inelar este și impresiunea ce autentifică documente ce poartă semnătura lui Carol Novac. Într-un câmp pătrat, având colțurile rotunjite, ornamental de jur împrejur o bandă subțire este înscrisă monograma N.C. cu caractere gotice frumos cizelate. Carol Novac este un interesant personaj al epocii sale de întreprinzător deosebit. Este de origine din Cehia și se stabilește după o perioadă de ședere în Transilvania. La Brezoi, atras fiind de posibilitățile oferite de exploatarea pădurilor de pe Valea Lotrului, aici cumpără mai întâi patru joagăre, construiește încă șase cumpărând mai apoi toate celelalte instalații de acest gen (cele ale lui Sima Stanovici). Petre Năsturici, frații Bucur și moștenitorilor lui Stancu Pop și Mihalache Oromolu. În 1873, Carol Novac construia, al Brezoi, prima fabrică de cherestea cu „o mașină cu două juguri” fiecare cu câte 10-20 pânze. Această fabrică era prima din județul Vâlcea și cea de-a doua din țară după Fabrica de Cherestea de la Galați. De asemenea, întreprinzătorul de pe Valea Lotrului va arenda și moderniza, după anul 1871, stațiunea balneoclimaterică Călimănești va începe amenajarea pentru navigație pe Olt 1865-1866 iar în 1866, va construi bărci mari cu care va transporta spre Dunăre sare extrasă de la Ocnele Mari (Petre Bardașu și Gheorghe Simeanu, Brezoi, 100 de ani de industrie forestieră, Râmnicul Vâlcii, 1973, p. 26,29 și 30).
Mihail TITI GHERGHINA