Și musulmanii consumă alcool… când circulă prin Vâlcea


• Alah nu l-a descoperit, dar l-au „mirosit” oamenii legii
Săptămâna trecută, polițiștii Serviciului Rutier din județul nostru au avut parte de un eveniment mai rar întâlnit. În urma unui control de rutină efectuat în zona Robești, polițiști vâlceni au verificat cu apartul etilotest un bărbat în vârstă de 44 de ani care provenea dintr-o țară musulmană. Astfel s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 0, 59 mg/l alcool pur în aerul expirat, semn clar că acestuia îi plac băuturile lui Bachus atunci când pleacă din țara sa.
Din buletinul de presă aflăm faptul că polițiștii vâlceni i-au recoltat șoferului buclucaș și câteva probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în această cauză s-a întocmit dosar penal, musulmanul urmând să fie cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.