Și-a găsit sfârșitul pe partia de la Obârșia Lotrului


• un bărbat de 40 ani a murit după ce a schiat într-o zonă interzisă
Pârtia de schi de la Obârșia Lotrului (comuna Voineasa) a făcut o primă victimă în 2016. Din păcate, începutul de weekend a fost tragic pentru un ardelean venit să schieze pe meleaguri vâlcene. În vârstă de 40 ani, pasionatul de sporturi de iarnă din Alba Iulia s-a aventurat intr-o zonă închisă de reprezentanții domeniului schiabil. A pierdut controlul schiurilor și, ajuns la marginea pădurii, s-a lovit de resturile unui copac.
Potrivit declarației șefului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, bărbatul a fost depistat imediat după producerea accidentului și s-a solicitat intervenția unui elicopter SMURD. La rândul sau, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat că, odată ajunși la locul tragediei, medicii SMURD Târgu Mureș l-au resuscitat pe schiorul rănit, dar nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul avea ruptură de organe, fiind lovit puternic si-n zona pieptului.