Sfaturi utile pentru a preveni furturile din locuinţe


Prin intermediul unui comunicat de presă, polițiștii vâlceni au transmis mai multe sfaturi foarte utile pentru a nu cădea în «plasa» hoților din locuințe. Sintetizate, aceste sfaturi sunt următoarele:
• montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă etc.);
• la plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp), închideţi bine toate căile de acces în locuinţă;
• biletele cu mesaje de genul „Sunt plecat pentru… zile” pot face deliciul hoţilor, cu atât mai puţin este indicat să lăsaţi cheia „sub preş”;
• păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui;
• nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;
• dacă alegeţi să montaţi un sistem de alarmare în interiorul locuinţei dumneavoastră, contactaţi firme specializate în acest domeniu;
• atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioadă de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze sporadic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră;
• nu lăsaţi în curte scări și diverse unelte, acestea putând facilita accesul prin escaladare, precum şi distrugerea sistemelor de închidere.

Ce trebuie să faceți dacă ați fost victima unui furt din locuinţă?

• anunţaţi de urgenţă Poliţia;
• nu atingeţi sau mişcaţi de la locul lor lucrurile din locuinţă şi, pe cât posibil, interziceţi accesul altor persoane în câmpul infracţional, întrucât se pot distruge mijloace importante de probă.