Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – paradigmă pentru românul contemporan înstrăinat
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul constituie pentru noi românii, un simbol al renaşterii spirituale, culturale, monahale, dar şi un etalon al credinţei pe pământurile Munteniei şi Olteniei, un exemplu demn de urmat pentru societatea actuală, atât de mult supusă presiunilor secularizării, individualismului, precum şi marginalizării valorilor morale.
Trăim într-o lume în care, o parte dintre români, au ajuns să devină din ce în ce mai confuzi, prin îndepărtarea de Dumnezeu şi ancorarea în cotidian şi materie, ruşinându-se, adeseori, chiar de originea lor, de ceea ce este frumos, bun şi moral, ajungând unii să-şi schimbe dreapta-credinţă sau să o relativizeze, centrându-şi viaţa lor doar pe principiul epicureic „trăieşte clipa”, neglijând dimensiunea fundamentală a existenţei: dobândirea vieţii veşnice în Hristos. Românul înstrăinat de astăzi s-a dezrădăcinat, consideră că nu mai e nevoie ca Dumnezeu să facă parte din viaţa lui, şi a ajuns să-şi construiască viaţa după propriile legi, suprimând conştiinţa şi socotind păcatul modă şi progres.
Prin urmare, nu mai poate face distincţia clară între bine şi rău, cu toate consecinţele care rezultă de aici: senzualismul, agresivitatea, ura, violenţa, care sporesc neîncetat. Din aceste raţiuni, cei mai mulţi români din vremea noastră aleargă, ca într-o cursă frenetică, după bunurile materiale ale acestei lumi efemere, uitând de valorile spirituale. Separându-se de Dumnezeu şi de valorile perene ale trecutului, omul contemporan devine o fiinţă fără rădăcini. De aceea, în vremea noastră, mai mult decât oricând, se simte nevoia, o dată în plus, de o întoarcere la izvoare, la adevăratele valori, la adevăratele paradigme.
Un astfel de model de excepţie al trecutului românesc îl reprezintă Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, unul din chipurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii şi al patriei noastre. El constituie pentru noi românii, un simbol al renaşterii spirituale, culturale, monahale, dar şi un etalon al credinţei pe pământurile Munteniei şi Olteniei, un exemplu demn de urmat pentru societatea actuală, atât de mult supusă presiunilor secularizării, individualismului, precum şi marginalizării valorilor morale.
Meritele lui pe pământul românesc sunt uriaşe, el desfăşurând activităţi bogate şi diversificate, iar încercarea de a reliefa personalitatea sa complexă, este una îndrăzneaţă. Chiar dacă era străin de neamul acesta, Sfântul Antim a ajuns să se identifice cu totul cu acest popor, pe care l-a iubit şi l-a slujit cu toată fiinţa sa, până la sacrificiu suprem. Secretarul Sfântului Voievod-Martir Constantin Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro, care l-a cunoscut personal, ne descoperă o parte din darurile cu care l-a împodobit Dumnezeu, şi anume, era „înzestrat cu talente rare”, stăpânea „sculptura, pictura şi broderia”, „ridicase la perfecţiune arta tipografiei” şi era „de origine georgiană”.
Sfântul însuşi în majoritatea cărţilor traduse sau tipărite de el precizează originea sa georgiană, numindu-se „Antim Ivireanu” sau „Antim georgian de neam” sau „Antim Ieromonahul, tipograful din Iviria”, ceea ce ne demonstrează că deşi se identifică cu aspiraţiile neamului românesc şi afirmarea acestuia pe toate planurile, el, cum era si firesc, nu şi-a uitat niciodată originea. Providenţial, sfântul şi-a desfăşurat multipla sa activitate în epoca Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, o vreme de mare efervescenţă culturală, ce a constituit o perioadă de mare afirmare şi de europenizare pe toate planurile, a societăţii româneşti.
Zalina Gabriela Neagu, Biblioteca Academiei Române (extras din vol. Spiritualitatea mărturisitoare a culturii românești în perioada Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, Editura Praxis, 2014).