Sereleul CETPREST – soluţia Consiliului Județean pentru mineritul vâlcean


Aleșii județului își dau întâlnire pentru marți dimineață în cadrul şedinţei pe luna iunie. Iată ordinea de zi din care numai certificatul de naștere al noului SRL atrage atenția mai mult: Aprobarea procesului – verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean Vâlcea din data de 29 mai 2015, Informare cu privire la activitatea desfășurată de Vicepreședintele cu atribuții de Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, de la ultima ședință ordinară și până în prezent, Informare privind activitatea desfășurată de Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, în anul 2014 și în trimestrul I, 2015, Informare privind activitatea desfășurată de Spitalul de Pneumoftiziologie “Constantin Anastasatu” Mihăești, în anul 2014 și în trimestrul I, 2015, Informare privind activitatea desfășurată de Spitalul de Psihiatrie Drăgoești, în anul 2014 și în trimestrul I, 2015,  Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului propriu al județului Vâlcea, a Listei obiectivelor de investiții ale Consiliului Județean Vâlcea, precum și alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Vâlcea, pe anul 2015, Proiect de hotărâre privind utilizarea unor sume din excedentul bugetului local, pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, pe anul 2015, precum și modificarea Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 14 din 30 ianuarie 2015, cu modificările și completările ulterioare, Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 14.366.690 lei, pe o perioadă de 10 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, în vederea asigurării pre-finanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Agricole Județene Vâlcea, Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Școlii Populare de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea, Proiect de hotărâre privind actualizarea Monografiei economico- militare a județului Valcea, adoptată prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 25 din 31 august 2012, cu modificările și completările ulterioare, Proiect de hotărâre privind actualizarea Planului de analiza și acoperire a riscurilor al județului Vâlcea, Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Județului Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Comercială Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea S.A., să aprobe descărcarea de gestiune a administratorilor societății, pentru exercițiul financiar al anului 2014, Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acționarului unic Județul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Comerciala “CET GOVORA” S.A. Râmnicu Vâlcea, să aprobe modificarea și completarea Statutului societății, Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acționarului unic Județul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Comercială “CET GOVORA” S.A. Râmnicu Vâlcea, să aprobe înființarea Societății CETPREST S.R.L, Proiect de hotărâre privind desemnarea a doi administratori provizorii la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Vâlcea.