SENZAȚIONAL! „Icoană” de aproape opt milenii, în holul Muzeului de Istorie Vâlcea


Exponatul săptămânii de la Muzeul de Istorie Vâlcea este un idol zoomorf (fragmentar) din neoliticul timpuriu, cultura Starčevo-Criș (răspândită pe teritoriul României, contemporanele ei sunt cultura Körös în Ungaria și cultura Starčevo în fosta Yugoslavie), înscris în colecția de Arheologie, la numărul A271, și provine din cercetările arheologice sistematice de la Copăcelu (Valea Răii) conduse de Dumitru Berciu între anii 1961-1964.
Încadrarea cronologică a descoperirilor de la Copăcelu (Valea Răii) este făcută prima dată de Gh. Lazarovici, care datează primul orizont neolitic cu ceramică pictată de aici în faza I, etapa I C, alături de descoperirile de la Gura Baciului I, Cârcea I, Grădinile I, Ocna Sibiului. Pentru zona Olteniei, prima mare sinteză asupra culturii Starcevo-Criş este făcută de Marin Nica, cel care încadrează descoperirile de la Copăcelu (Valea Răii) în faza Cârcea IV. Datarea cu radiocarbon, realizată pe un eşantion de la Copăcelu (KU-I-102), indică în date 4530 ± 75 î. Chr.
Fragmentul de idol este realizat din lut ars, de culoare cărămizie, având în compoziție pleavă, nisip granulat diferit. Este o reprezentare de berbec. Deși rupte, coarnele sunt supradimensionate. Reprezentarea capului de berbec se evidenţiază prin pictura roşie şi masivitatea coarnelor, bărbia adusă spre piept, sugerând probabil un atac.
Dimensiunile icoanei sunt: h max. 2,8cm, L max. 4 cm, l max. 2 cm.