Senatorul Laurenţiu Coca îl chestionează pe Lucian Nicolae Bode, ministrul economiei


Şedinţa Senatului din data de 02.04.2012

Obiectul întrebării: Câte noi afaceri au fost demarate în ţara noastră în anul 2011 şi primele două luni din anul 2012 cu sprijin financiar din fonduri europene şi din bugetul de stat?

Reprezentanţi ai Guvernelor României din  anii 2011 şi 2012 au tot afirmat că întreprinzătorii care doresc să înceapă o nouă afacere pot să apeleze la fondurile europene din Programul Operaţional Sectorial – Creşterea competitivităţii economice, de unde pot obţine până la 175.000 de euro/proiect, iar dacă afacerea se derulează în mediul rural, până la 200.000 euro/afacere.

Tinerii întreprinzători de până în 35 de ani pot obţine, în plus, o alocaţie nerambursabilă de la bugetul de stat de până la 30% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 10.000 de euro (spre deosebire, de exemplu, de tinerii germani care pot primi până la 2 milioane de euro!).

Întrucât nu s-au publicat date oficiale privind utilizarea acestor facilităţi de stimulare a mediului de afaceri din ţara noastră, vă rog Domnule Ministru să-mi comunicaţi, câte noi afaceri/proiecte au fost demarate în anul 2011 şi în primele două luni din acest an şi în ce măsură s-a recurs la fondurile precizate mai sus.

Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră în scris.

Senator PSD,

Laurenţiu Florian Coca