Senatorul Coca, preocupat de localurile şcolilor comasate


În cursul săptămânii trecute, senatorul Laurenţiu Coca a solicitat Ministerului Educaţiei elaborarea unui cadru legislativ privind administrarea localurilor fostelor şcoli comasate în anii pre­cedenţi. „Numai la mine, în co­legiu, sunt 11 şcoli care au fost comasate, în anii prece­denţi, la momentul acela au existat mai multe obiecţii, însă lucrurile au fost făcute. Numai că, între timp, aceste clădiri, multe din ele fiind renovate şi dotate cu toate utilităţile se pot degrada, pentru că nu există un cadrul legislativ prin care să poată fi decisă utilitatea lor. Iar edilii din comunele respective şi-ar dori să spunem înfiinţarea unor săli de lectură, cluburi ale pensio­na­rilor, cluburi de informa­tică pen­tru tineri, chiar săli de internet, pentru că sunt mulţi părinţi care au copii plecaţi la muncă în afară şi ar putea să discute cu aceştia online. Ministerul Educaţiei ar trebuie să elaboreze un set de norme sau criterii sau care ar trebuie să fie utilitatea acestora”, a declarat Coca. Potrivit spuse­lor senato­ru­lui din Colegiul Băl­ceşti – Drăgăşani, câţiva edili din judeţ au reuşit – prin hotărâri de consi­liu local – să găsească uti­li­tăţi pen­tru aceste şcoli şi astfel au apărut şcoli de meserii, so­cie­tăţi comerciale sau mici ateliere de meşteşuguri şi biblionet. Rea­min­tim că, în judeţul Vâlcea, în ultimii trei ani, au fost comasate peste 30 de unităţi şcolare de învăţământ primar şi preşcolar.