Şeful Poliţiei, lângă o evaziune de 20 milioane euro


• finul lui Ion Stoica este actor principal într-un dosar de mare amploare

Ştirea sfârşitului de săptămână îl are în prim plan pe omul de afaceri argeşean Cătălin Spătaru, care este căutat pentru a fi interogat în legătură cu afacerile ilegale desfă­şu­rate de către cele 34 persoane implicate în cazul evazi­unii fiscale de 20 milioane de euro. Potrivit presei centrale, anchetatorii au ridicat, duminică, mai multe înscrisuri şi documente de la domiciliul omului de afaceri, în urma per­cheziţiei făcute la casa acestuia din satul Valea Ursului, comuna Bascov, de lângă Piteşti,

Din postura de patron de firmă de construcţii, acesta a beneficiat de numeroase contracte de asfaltare pe bani publici, în judeţele Argeş, Olt, Vâlcea şi Dâmboviţa. Nu mai puţin de 34 de suspecţi au fost ridicaţi duminică dimineaţa într-o acţiune a DIICOT şi a Brigăzii de Crimă Organizată a Poliţiei, ce vizează o fraudă de 20 de milioane de euro. Cele mai multe persoane au fost ridicate din palatele romilor din Strehaia. Printre suspecţi se numără şi un fost şef în Garda Financiară.

Liderii reţelei au creat mai multe firme fantomă, pe care le foloseau pentru activităţi comerciale fictive. Au atras în reţea administratorii a 50 de firme mari, care le-au dat facturi pentru livrări de mărfuri ce nu au existat nicio­­dată. În schimb, administratorii au primit 10% comision din TVA-ul şi impozitul pe profit de 20 de milioane de euro. Despre Spătaru, prea centrală menţionează că s-ar număra printre finii lui Ion Stoica, şeful IPJ Vâlcea.