Şeful liberalilor, în dialog cu vâlcenii


buican_cristi3• deputatul Cristian Buican s-a întâlnit cu cetăţenii din Călimănești, Brezoi, Malaia, Voineasa, Nicolae Bălcescu, Berislăvești, Pietrari, Bărbătești, Păușești Otăsău și Horezu

Președintele PNL Vâlcea s-a deplasat zilele trecute în mai multe localități vâlcene pentru a sta de vorbă cu cetățenii, pentru a le explica prevederile Legii Camerelor Agricole și prevederile protocolului Uniunii Social Liberale dintre PNL și PSD. Depu­tatul Cristian Buican a participat la adunările populare din localitățile Călimănești, Brezoi, Malaia și Voineasa, patru din cele mai importante localități ale Colegiului Nord, al cărui reprezentant este în Parlamentul României. Președintele PNL Vâlcea a prezentat celor peste 600 de cetățeni participanți la aceste adunări activitatea sa parlamentară în sprijinul cetățenilor din acest colegiu și prevederile Legii Camerelor Agricole, proiect promovat și susținut de către PNL ce are ca scop ajutorarea fermie­rilor.  Majoritatea celor prezenți s-au arătat încântați de faptul că deputatul Buican a intrat în cursa pentru desemnarea candida­tu­lui președintelui Consiliului Județean Vâl­cea, exprimându-și speranța că, din anul 2012, acest județ va fi condus de un om pe care îl cunosc și în care au încredere, Cris­tian Buican. Cei peste 600 de participanți la aceste adunări populare l-au asigurat pe președintele PNL Vâlcea de tot sprijinul lor și au apreciat activitatea deputatului zonei pentru dezvoltarea localităților lor, precum și viziunea acestuia de dezvoltare a județului Vâlcea.

Liberalul Buican a avut o serie de deplasări şi în localitățile Nicolae Bălcescu, Berislăvești, Pietrari, Bărbătești, Păușești Otăsău și Horezu. La Pietrari și Bărbătești, Cristian Buican a participat la ședințele birourilor politice locale ale PNL din aceste localități, iar apoi, la Păușești Otăsău, în prezența a peste 250 de cetățeni, împreună cu echipa administrației publice locale – în frunte cu primarul Pârvulescu Gheorghe și viceprimarul Avanu Cătălin – le-au explicat celor prezenți prevederile Legii Camerelor Agricole și ale protocolului Uniunii Social Liberale. După această întâlnire, preșe­din­tele PNL Vâlcea a mers la adunarea generală a organizației PNL Horezu, unde au participat aproximativ 200 de membrii din oraș. Împreună cu senatorul Emilian Frâncu, secretarul coordonator Sorin Bîzîc și președintele organizației Horezu, con­si­lierul județean Ilie Fârtat, deputatul Buican a stat peste două ore de vorbă cu cei prezenți și le-a explicat importanța desemnării candidaților liberali pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean Vâlcea și primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în competiția cu colegii din USL, reamintindu-le PNL-iștilor horezeni că trebuie să lupte să retransforme acest frumos oraș într-unul liberal. Îmbucurător pentru deputatul Buican a fost și reacția celor prezenți la adunarea populară de la Păușești Otăsău sau a celor de la adunarea generală a celor de la Horezu, care și-au exprimat dorința de a-l avea pe Cristian Buican președinte al Consiliului Județean Vâlcea.